Robu dă Mercedesul pe Zoe! Edilul va avea mașină de serviciu...

Robu dă Mercedesul pe Zoe! Edilul va avea mașină de serviciu electrică

0
DISTRIBUIȚI

Primarul Timișoarei se va plimba, timp de un an, cu o mașină electrică nou-nouță. Zoe, cum se numește automobilul, a fost dat în folosință gratuită către Primăria Timișoara de către compania Renault. Imediat după ce a făcut anunțul privind noua sa mașină de serviciu, primarul Timișoarei a invitat presa locală la o sesiune foto cu el și Zoe.


Nu mică i-a fost surpriza edilului atunci când a aflat de la consilierul său Florin Răvășilă că vehiculul electric nu se mai află în curtea primăriei.

„Știți că noi încurajăm folosirea mașinilor cu motor electric. Am vorbit despre asta, se reflectă asta inclusiv în politica fiscală locală. Ei, acum suntem într-un moment foarte frumos în care partenerii noștri Enel și Renault vin cu contribuții importante în această direcție. Concret, Enel finanțează un studiu care va fi gata până la sfârșitul lunii iunie privind amplasarea în Timișoara a unui număr important de stații de încărcare a mașinilor cu motor electric. Se va merge pe ideea ca în zonele centrale să fie stații mai puternice, iar în cartiere stații mai mici. Am primit o mașină, Zoe, din partea firmei Renault pentru a o folosi gratuit timp de un an. Ni s-a creat o stație de încărcare aici la primărie. La proxima ședință de consiliul local vom aproba acest parteneriat și preluarea mașinii în folosință gratuită timp de un an. Evident că voi merge și eu cu ea, dar probabil nu numai eu”, a declarat primarul.

Amintim că în prezent, primarul Nicolae Robu are drept mașină de serviciu o limuzină de peste 70.000 de euro cumpărată de compania Retim.

Sursă foto: Renault

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.