Sentința necruțătoare a președintelui Tribunalului Timiș: “Ne mai rămâne o speranţă: libertatea...

Sentința necruțătoare a președintelui Tribunalului Timiș: “Ne mai rămâne o speranţă: libertatea de exprimare”. Ce spune despre decredibilizarea justiției

2
DISTRIBUIȚI

judecator stoicescu

Președintele Tribunalului Timiș a postat un nou mesaj dur pe pagina sa de Facebook. Judecătoarea Adriana Stoicescu vorbește despre problemele “majore” cu care se confruntă angajații din domeniul judiciar, cu referire la programul încărcat, bugetele reduse și lipsa de personal.

“Minciuna ne stă alături. Tributari mentalităţii comuniste, raportăm cu mândrie patriotică depăşiri ale producţiei la hectar, îndeplinirea sarcinilor cincinalului în 4 ani şi jumătate. În justiţie, bilanţul activităţii capătă dimensiuni de congres, cu instanţe foarte eficiente pe toate planurile, fără probleme majore, doar cu mici scăpări generate, eventual, de volumul de activitate. Nici un cuvânt despre programul de lucru de 12 ore al grefierilor; de sâmbetele şi duminicile petrecute de judecători la birou; de bugetele reduse cu vreo 15% faţă de anul trecut; de secţiile în care, în ciuda schemei de opt judecători, funcţionează doar patru. De judecătorul din penal care, dacă are norocul să fie de serviciu la arestare în ziua de şedinţă, vine dimineaţa la 8 şi pleacă a doua zi după amiază din instanţă”, consideră Adriana Stoicescu.

Președintele Tribunalului Timiș aduce în discuție și legile penale care sunt “emanate” de comisii formate, uneori, și din “ciobani” și atrage atenția asupra volumului mare de muncă al judecătorilor, astfel că nu se poate pretinde “calitate impecabilă”.

“Vrem capete de judecător, dar nimeni nu scoate o vorbă despre legislaţia confuză, greoaie, care se modifică la nesfârşit. Şi da, niciun parlamentar nu răspunde pentru asta; nici nu ar putea, probabil, cât timp avem legi penale emanate de comisii juridice formate din puţini jurişti, dar mulţi ingineri, mecanici şi, uneori, ciobani. Justiţia eficientă nu înseamnă indicatori străluciţi. Pe om nu îl interesează că instanţa în care se judecă are o rată de soluţionare a dosarelor de 120%, câtă vreme lui îi oferă săli de judecată cât o sufragerie, fără aer condiţionat, cu bănci de lemn ce nu au mai văzut de mult vopsea. Justiţie eficientă înseamnă avocaţi respectaţi şi ascultaţi, nu doar auziţi, ca un zgomot de fond supărător; cărora li se permite accesul efectiv la dosar, pentru a asigura o apărare reală şi eficientă, nu o oră pentru studierea zecilor de volume de urmărire penală, înaintea discutării unei cereri de arestare. Justiţia eficientă înseamnă judecători responsabili şi responsabilizaţi, care intră cu 15-20 de dosare pe şedinţă, nu cu 100.  Nu puteţi pretinde calitate impecabilă şi nicio o eroare de la oameni care nu văd altceva decât stive de dosare, pe care trebuie să le soluţioneze repede şi bine, ca să nu strice datele din bilanţ.


Cu ce preţ? Murim la 40 de ani, când ieşim din sala de judecată, după şedinţe infernale, în care ne încărcăm cu toate problemele oamenilor. Interesează pe cineva? Justiţie eficientă înseamnă o inspecţie judiciară total independentă, puternică şi respectată, ale căror decizii nu sunt aruncate în derizoriu de cei care ar trebui să le aplice şi să le respecte”, explică președintele Tribunalului Timiș.

De asemenea, Adriana Stoicescu atrage atenția asupra “decredibilizării justiției”, care este făcută de “noi, din interior” și vorbește despre jurnaliști, precizând că este importantă libertatea de exprimare.

“Nu e nevoie de asaltul infractorilor pentru a decredibiliza justiţia. O facem noi, din interior, când închidem ochii la derapaje, când ne ascundem mizeria sub preş apoi văruim. Poate dacă am fi fost mai atenţi la mult-huliţii ziarişti… poate dacă am fi luat din timp măsuri… poate dacă nu am fi întors capul în altă parte… nu ajungeam aici: la aruncarea în derizoriu a actului de justiţie, la anatemizarea întregului corp profesional al procurorilor decenţi, muncitori şi oneşti pentru derapajele unor colegi de-ai lor, încă magistraţi. Ne mai rămâne totuşi o speranţă: libertatea de exprimare. A presei, a noastră, a tuturor oamenilor decenţi. Ne rămâne adevărul spus tare şi răspicat, în al doisprezecelea ceas, de către cei care pot şi trebuie să o facă, oamenii de bună credinţă din presă şi nu numai, urmat de acţiunile concrete ale sistemului judiciar. Altfel, doar atotputernica terapie cu bicarbonat de sodiu ne va mai putea salva”, este de părere Adriana Stoicescu.

Totodată, președintele Tribunalului Timiș scrie pe Facebook și despre corupția din România și consideră că “ciupeala a devenit sport național”.

“Trăitori în Gradina Maicii Domnului, urmaşi ai primei civilizaţii extraterestre de pe Pământ, cei mai viteji, mai drepţi, mai ospitalieri. Sper totuşi că, din când în când, ne îmbolnăvim de sinceritate şi reuşim să ne privim în oglindă pentru a ne vedea micile şi, desigur, puţinele defecte. Hoţia ne însoţeşte de mult. De la atotputernicul gestionar de aprozar din comunism până la hoţul stilat de azi, devenit corupt, ciupeala este sport naţional. Corupţia nu este apanajul clasei politice. Este adevărat, orice ales îţi va spune că a fost „instruit” cu privire la „taxa de prietenie” ce poate şi trebuie să fie primită la încheierea unui contract pentru cumpărarea panseluţelor, vitale, desigur, pentru viaţa comunităţii. Corupţie este şi gestul care însoţeşte, uneori, banala consultaţie: îndesarea unor bancnote în buzunarul asistentei sau medicului care, altfel, nu au timp să te vadă. Tot corupţie este şi promovarea unui examen condiţionată de plata unei sume de bani, „modică”, nu-i aşa, ca să fie toată lumea mulţumită…  Nu le mai vedem ca fiind fapte de corupţie; sunt normale, într-o societate tarată, care, se pare, nu mai poate distinge binele de rău”, explică Adriana Stoicescu.

2 COMENTARII

  1. D-na Judecator gandeste le fel ca sefu ei comunistu Lazar, nu vreti d-voastra sa renuntati la jumatate din salaru nesimtit care-l ridicati luna de luna iar apoi o sa aveti bugete suficente de functionare iar daca este atata nemultumire, aveti la indemana demisia si sa va cautati o alta meserie, ca doar suntem intr-o economie de piata capitalista, spuneti ca legile sunt facute de niste ciobani, pai d-voastra nu sunteti departe de infractoarea Kovesi si ciobanii judecatori de la Ploiesti Onea, Negulescu etc. etc. e nevoie de legea Raspunderi Magistratului ca de aer, toti in aceasta lume raspundem pt. faptele noastre, numai d-voastra d-lor Magistrati nu vreti sa raspundeti pt. hotararile voastre, e nevoie de o reorganizare si restructurare drastica-n Magistratura si ocuparea Posturilor prin concurs dat cu cei mai buni Profesori de Drept din Tara si cei mai buni Profesori Psiologi, numai atunci o sa avem o justitie corecta si nu o cloaca de Mafioti care condamna dupa bunu plac si interese, fara sa tina cont de lege !

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.