Simona Neumann regretă demisia lui Ioan Holender. Ce crede directorul executiv al...

Simona Neumann regretă demisia lui Ioan Holender. Ce crede directorul executiv al Asociației Timișoara Capitală Culturală Europeană 2021 despre concerte cu Metallica sau AC/DC

0
DISTRIBUIȚI

Dorința unora ca la Timișoara să concerteze într-un spectacol cu intrare liberă trupe celebre precum Metallica, Guns N’ Roses sau AC/DC, pentru a îmbunătăți imaginea orașului în perspectiva anului în care orașul nostru va deține Capitală Culturală Europeană ar „arde” la buzunar administrația locală. Nu doar că ar fi foarte costisitor, însă astfel de demonstrații de forță nu sunt practici întâlnite la orașele care au avut același titlu ca cel al Timișoarei.

„Primăria poate să aibă o agendă culturală, să aducă trupe de rock. Problema se pune dacă aceste trupe vor intra sau nu pe proiectul alocat punerii în practică a programului cultural. Acestea se pot face în paralel cu ceea ce noi facem ca și asociație, în numele Capitalei Culturale Europene. Până acum nu s-au făcut asemenea concerte din bugetul alocat pregătirii capitalei culturale europene, pentru că trebuie mărit foarte mult. Sigur că el poate fi dezvoltat, îmbunătățit, dar nu este o practică întâlnită”, a menționat Simona Neumann, directorul executiv al Asociației Timișoara Capitală Culturală European 2021, la PRESSALERT LIVE.
În ciuda probabilității mici ca astfel de concerte să aibă loc pe Bega, Simona Neumann a încercat să ofere idei primăriei. „Astfel de concerte sunb bine-venite ca instrument de promovare, de atragere de turiști, chiar din euroregiunea mai extinsă. Sigur că poți cu această ocazie să faci promovare pentru Capitală Culturală Europeană, dar nu poți să spui că încadrezi în proiectul despre memorie, cămin în mișcare etc.


Ele pot fi făcute independent, așa cum se fac alte concerte. Primăria poate să le finanțeze separat și independent, dacă are posibilitatea. Eu nu știu dacă o are…”, a declarat Simona Neumann, aflată în studioul HDV.
Directorul ATCCE spune că regretă retragerea lui Ioan Holender, fost director al Operei din Viena, din funcția de președinte onorific al Asociației. „Am discutat cu el și înainte de demisie. S-a aflat în Timișoara înainte de a face anunțul respectiv. M-a sunat, mi-a spus despre nemulțumirile unui grup de intelectuali, care au fost și în timpul candidaturii nemulțumiți că nu facem ceea ce trebuie ca să câștigăm titlul. I-am explicat punct cu punct ca să înțeleagă și perspectiva noastră. Mi-a spus că ocup o funcție grea. Dânsul ascultând doar o parte a nemulțumirilor și nefiind aici, în contextul actual, a luat această decizie și sper că va reveni asupra ei. Ar fi o mare pierdere pentru noi să nu fie implicat în continuare”, a admis Simona Neumann, președintele Asociației Timișoara Capitală Culturală Europeană.
Invitata PRESSALERT LIVE are o cu totul altă părere atunci când vine vorba de acuzele aduse asociației pe care o reprezintă, cum că le-ar fi închis ușa în nas unor oameni din cultura timișoreană. „Cu privire la implicarea oamenilor de cultură și a instituțiilor de cultură, noi am început discuțiile de anul trecut cu cei care au propus proiecte concrete în dosarul de candidatură. Nu e adevărat că am închis ușile, am plecat și nu ne-a păsat. Ne dorim să fie implicați mai mulți, de asta am făcut o întâlnire recentă cu în jur de 50 de oameni din sectorul cultural, intelectual, care au avut prilejul să discute cu noi”, a menționat Simona Neumann.
De asemenea, vor fi făcute apeluri la propuneri de proiecte la sfârșitul acestui an, ca ele să poată intra în bugetul pentru anul ce urmează. „Lansăm concursurile mai devreme. Criteriile sunt cele zece pe care le-am anunțat în dosarul de candidatură. Procedurile se anunță atunci când se lansează o competiție. Nu veți vedea la nicio organizație să anunțe dinainte procedurile. Vom anunța criteriile, sumele în care trebuie să se încadreze, tematicile, iar proiectele vor fi selectate de experți evaluatori independenți”, a specificat Simona Neumann, președintele Asociației Timișoara Capitală Culturală Europeană.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.