Târg de joburi la Timișoara, la care sunt așteptați să participe și...

Târg de joburi la Timișoara, la care sunt așteptați să participe și sârbi în căutarea unui loc de muncă. Vezi detaliile evenimentului

0
DISTRIBUIȚI

locuri de munca

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș organizează cel de-al doilea târg de joburi în cadrul proiectului european LaborNet – Rețea pentru mobilitatea forței de muncă în zona transfrontalieră. Evenimentul are loc în data de 21 martie, începând cu ora 11.00, la Centrul Regional de Afaceri din Timișoara.

Potrivit organizatorilor, la târg au fost invitate să participe companii timișene care își vor prezenta oferta de locuri de muncă și necesarul de personal, reprezentanți ai unor instituții care activează în domeniul ocupării și încadrării persoanelor pe piața, dar și persoane aflate în căutarea unui loc de muncă din zona tranfrontalieră, atât din Serbia, cât și din județul Timiș.

Firmele și agenții economici vor avea câte un stand pentru a purta discuții cu potențialii angajați.


Participarea la eveniment este gratuită.

La primul târg de joburi organizat în cadrul proiectului, la Kikinda, în perioada 23-24 octombrie 2017, au participat 17 companii timișene care se confruntă cu o lipsă acută a forței de muncă și interesate să angajeze personal din Republica Serbia. Evenimentul s-a dovedit a fi un real succes, fiind prezente peste 300 de persoane neocupate și șomeri din zona Kikinda.

De asemenea, din 26 ianuarie, la sediul CCIA Timiș din Piața Victoriei nr.3, funcționează un Info Point care asigură suportul logistic și informațiile necesare companiilor interesate să angajeze personal din Republica Serbia.

Proiectul LaborNet – Rețea pentru mobilitatea forței de muncă în zona transfrontalieră este finanțat de Uniunea Europeană prin Programul INTERREG IPA de Cooperare Transfrontalieră România – Serbia și vizează îmbunătățirea potențialului zonei pentru a asigura o creștere favorabilă incluziunii, a facilita accesul pe piața forței de muncă și a spori oportunitățile de angajare în zona transfrontalieră.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.