Tradiții de secole, păstrate cu sfințenie. Ce era scaunul de judecată și...

Tradiții de secole, păstrate cu sfințenie. Ce era scaunul de judecată și unde se află satul cu cruci în fața caselor FOTO

0
DISTRIBUIȚI
<


div class="press-in-article" style="margin-left: auto; margin-right: auto; text-align: center; margin-top: 5px; margin-bottom: 5px; " id="press-1746902135">

Locuitorii satelor hunedorene, mai ales cele uitate de lume din zonele montane şi aproape necunoscute de cei mai mulţi, păstrează cu sfinţenie, până în ziua de azi, numeroase tradiţii şi obiceiuri ale locului moştenite de la strămoşi, chiar dacă din multe a rămas doar amintirea.

Urmele unui scaun de judecată

Unul dintre acestea este Almaşu Mic de Munte, numit de localnici Almăşel, un mic sat aşezat pe valea Geoagiului, aproape de graniţa cu judeţul Alba, şi înconjurat de pădurile care acoperă dealurile din prelungirea Carpaţilor Apuseni. Satul este complet izolat şi mai e locuit doar de câţiva bătrâni.

În curtea bisericii se păstrează urmele unui vechi scaun de judecată, alcătuit din bârne de lemn, care a fost folosit de săteni până în secolul trecut, potrivit unui străvechi obicei. Oamenii se adunau în curtea bisericii şi cei mai bătrâni locuitori ai satului îi judecau pe răufăcătorii şi hoţii aşezaţi pe scaunul de judecată, hotărând în ce fel aceştia vor fi pedepsiţi. De multe ori, erau iertaţi dar ruşinea păţită în faţa celorlalţi săteni era cea mai aspră pedeapsă pe care o puteau primi. În sat s-a păstrat până în ziua de astăzi tradiţia înlocuirii, în ajunul Învierii Domnului, a bârnelor groase de stejar care alcătuiesc scaunul de judecată, chiar dacă astfel de judecăţi nu mai au loc.

Prapurul purtat de almăşeni la Alba Iulia, în 1918

Vechiul lăcaş de cult, foarte valoros atât prin vechimea lui cât şi prin icoanele pe sticlă pe care le deţine, este o altă mândrie a sătenilor din Almăşel. Pe piciorul mesei de altar se află o placă de marmură cu o inscripţie romană, aşezată de cei care au ridicat biserica, şi care face referire la legiunea a XIII-a Gemina. Micuţa biserică ortodoxă de lemn, cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”, atestată documentar în 1733 dar cu siguranţă mult mai veche, a rămas aproape neschimbată până astăzi şi se află pe lista monumentelor istorice.

Potrivit tradiţiei, bisericuţa construită din bârne de stejar şi îmbinată în cozi de rândunică la colţuri, a fost adusă de pe dealul din mijlocul satului numit „Podeiul Bogatului” şi a fost reconstruită folosindu-se şi material de la o biserică din Bucurescii Bradului. Forma bisericii, arhaică, este unică printre bisericile de lemn cunoscute. Clopotniţa a fost ridicată în jurul anului 1784 de meşterul Bălan din Curechiu, ea fiind foarte asemănătoare cu cea existentă în acest sat. Biserica are ferestre joase şi înguste iar pereţii exteriori au fost tencuiţi ulterior, pentru a păstra căldura în biserică. Interiorul adăposteşte mai multe obiecte care aparţin patrimoniului naţional.

Unul din cele mai importante, care are şi o semnificaţie aparte, este, după spusele localnicilor, un prapur confecţionat în culorile tricolorului românesc, din câte se ştie, unic în întreaga ţară. Prapurul a fost purtat de almăşeni la marea adunare de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918, unde s-a votat în unanimitate unirea Transilvaniei cu Regatul României. În urmă cu câţiva ani, bisericuţa a fost prădată şi s-au furat mai multe icoane vechi, aşa încât localnicii s-au văzut siliţi să pună gratii la uşi şi la ferestre.

Cruci în faţa caselor, pentru cei căzuţi în războaie

Tot în judeţul Hunedoara, în satul de munte Cerişor din Ţinutul Pădurenilor, s-a păstrat un alt obicei vechi de secole. Aproape în faţa fiecărei case se află câte o cruce de piatră sau de lemn împodobită cu flori, în amintirea celor care nu s-au mai întors de pe front.

Cele mai multe au fost ridicate pentru cei căzuţi în cele două războaie mondiale, şi pe unele dintre ele, în câteva cuvinte săpate în piatră, sunt consemnate momente din viaţa lor, întâmplări de pe front cunoscute din scrisorile primite şi sfârşitul lor pe câmpul de luptă, de multe ori necunoscut, alături de fotografiile păstrate în familie.

Comorile din lăzile de zestre

Nu departe de acesta, tot în zona montană, se află unul din cele mai mici sate ale judeţului, Arănieş, unde a dăinuit, peste veacuri, un alt obicei. Femeile păstrează în aproape fiecare casă vechi lăzi de zestre cu straie populare moştenite de generaţii, pe care le consideră neasemuit de preţioase şi le îmbracă în zile de mare sărbătoare. Portul popular este specific zonei şi se remarcă prin ornamentaţia bogată, cusută de mână pe ţesăturile de bumbac sau pe cojoace, prin basmalele colorate, coroniţele de mireasă bogat împodobite cu flori, mărgele colorate şi bănuţi, care se aşează peste părul împletit.

În sat se mai află şi o bisericuţă de lemn veche de peste trei veacuri, cu hramul „Pogorârea Sfântului Duh”, care a fost însă tencuită, atât în interior cât şi în exterior. Biserica apare pe harta iosefină a Transilvaniei din cea de-a doua jumătate a secolului al XVIII-lea şi în conscripţiile de la începutul secolului următor dar nu figurează pe lista monumentelor istorice.

Surse foto: adevarul.ro, wikipedia.org, accentmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.