Zeci de şoferi lăsaţi fără permise în patru zile. Ce abateri au...

Zeci de şoferi lăsaţi fără permise în patru zile. Ce abateri au fost constatate în trafic

0
DISTRIBUIȚI

Vremea care a îngreunat traficul i-a făcut mult mai prudenţi pe şoferii care au circulat pe şoselele din Timiş. Timp de patru zile, poliţiştii rutieri au acordat doar 239 de sancţiuni contravenţionale celor care nu au respectat regulile din trafic, cifră mai mică decât în alte perioade.

În perioada 26 februarie – 1 martie au fost traşi pe dreapta 31 de conducători auto care au depăşit limitele de viteză.


Amenzi au primit şi alte 47 de persoane care nu şi-au pus centurile de siguranţă, la fel ca şi cinci pietoni care au traversat strada prin locuri neregulamentare. Totodată, au mai fost întocmite patru dosare penale pentru infracţiuni rutiere.

La capitolul celor mai puţin norocoşi se pot înscrie 34 de şoferi care au rămas fără permise de conducere, după ce ele au fost confiscate de oamenii legii pentru nerespectarea regulilor în depăşire, nerespectarea limitelor de viteză, neacordarea priorităţii pietonilor sau altor maşini angrenate în trafic. Totodată, au fost retrase opt certificate de înmatriculare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.