Au început pregătirile pentru cel mai mare spectacol aviatic din vestul țării,...

Au început pregătirile pentru cel mai mare spectacol aviatic din vestul țării, pe Aeroportul Timișoara. Care sunt surprizele

0
DISTRIBUIȚI

Aeroportul Internațional Timișoara pregătește cea de-a cincea ediție a celui mai mare spectacol aviatic din vestul țării. Timișoara Air Show 2018 va avea loc în data de 23 iunie, iar organizatorii spun că vizitatorii vor avea parte de o mulțime de surprize, pentru că piloți militari, piloți de acrobație și parașutiști își vor arăta măiestria pe cer.

Astfel, vor putea fi urmărite evoluțiile elicopterelor și ale avioanelor supersonice ale Forțelor Aeriene Române.


Aeroclubul României va fi prezent cu formaţia Hawks of Romania, cu paraşutiştii din cadrul formaţiei Blue Wings şi cu formaţia de zbor cu avioane ultra-uşoare The Pellicans. Vor face demonstrații pe cer și Formația ASALT și Skybolt of Romania, iar Iacării Acrobaţi vor folosi efecte pirotehnice. Și în acest an, zborurile acrobatice vor putea fi admirate la apusul soarelui.

“Anul acesta, în anul sărbătoririi ”Centenarului Marii Uniri”, organizăm a cincea ediție consecutivă a spectacolului aviatic Timișoara Air Show deoarece dorim să continuăm tradiția de a promova și de a împărtăși pasiunea pentru aviație. În 2018 va fi o ediție aniversară, cu un spectacol deosebit la care dorim să participe un public cât mai numeros”, a declarat Daniel Idolu, directorul Aeroportului Internațional Timișoara, în cadrul unui comunicat de presă, transmis astăzi.

Edițiile anterioare ale Timișoara Air Show s-au bucurat de o audiență deosebită, de aproximativ 10.000 de participanți.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.