Călin Pop, de la Celelalte Cuvinte: ”Discul «Fără filtru» e o părere...

Călin Pop, de la Celelalte Cuvinte: ”Discul «Fără filtru» e o părere de rău, că nu mai avem o politică de respectare a popriilor valori“ FOTO

0
DISTRIBUIȚI
<


div class="press-in-article" style="margin-left: auto; margin-right: auto; text-align: center; margin-top: 5px; margin-bottom: 5px; " id="press-534622579">

Legendarul solist al trupei Celelalte Cuvinte, Călin Pop, a fost prezent aseară la Timișoara, mai exact, la Viniloteca, pentru o lansare „între prieteni“ a celui mai nou material discografic solo, „Fără filtru“. Solistul și chitaristul trupei care şi-a început cariera printr-un concert care a avut loc la Casa Studenţilor din Timişoara în data de 13 decembrie 1981 nu se află la prima „abatere“ în ceea ce privește materialele discografice solo. Noul album vine după surprinzătorul „Undeva“ (2014) și reconfortantul „Ritual de iarnă” (2015), discurile reușind să prezinte laturi diverse ale artistului.

„Cele trei albume solo pe care le-am editat într-o perioadă scurtă nu au fost făcute pe loc. Ele s-au născut ca urmare a unor jocuri din copilărie, când îl ascultam pe Dan Andrei Aldea și mă jucam cu înregistrări pe casetofoane. Înregistrările au fost făcute de distracție și au ajuns la urechile câtorva prieteni. După care au ajuns și la cei de la Soft Records care m-au convins să le fac publice. Am experimentat diverse , m-am pus la tobe, la bas, la clape. La albumul Undeva mi-am prezentat latura mai pesimistă, la Ritual de Iarnă, latura de copil, iar la noul album, latura mai energică“, a declarat Călin Pop, la lansarea albumului.

Călin Pop revine în orașul lui de suflet, Timișoara, sâmbătă, 28 aprilie, în cadrul unui proiect In-Fusion. Devenit un proiect multicultural, „In-Fusion” se prezintă, pe lângă albumul editat pe CD de casa de discuri Soft Records, într-o formulă aparte și unică Călin Pop & Marius Pop – chitare acustice și electrice, Oliver Zisko – tobe, percuții (Ungaria) și Peter Erdely – bass (Ungaria). Evenimentul va avea loc la Reflektor Venue, de la ora 21.00, iar biletele costă 30 lei.

„Cu albumul Fără filtru, e latura mea energică. Exprim o mare părere de rău față de faptul că românul a ajuns moale, nu mai reacționează. E o părere de rău că nu mai avem o politică de respectare a popriilor valori. Și asta e valabil în toate domeniile, nu numai în muzică. Discul are un mesaj social. Unii, care au laturi politice s-au supărat. Pe nedrept. Asta am simțit eu când l-am scris. Nu știu dacă cei care nu au prins vremurile de dinainte de 1989 vor înțelege mesajul. Nu vreau să spun că ceea ce a fost înainte a fost bine, nu plângem vremurile alea. Chiar dacă lucrurile s-au schimbat, rămânem aceeași dezonorați, călcați în picioare. Nu arătăm cu degetul, toți cei care ne-au condus din 90 încoace sunt răspunzători pentru situația în care ne aflăm. Mi-aș dori ca fiecare dintre noi să luptăm în felul nostru. Vom ajunge la rezultate uimitoare“, a declarat Călin Pop. După prezentarea discului făcută de Mimo Obradov, la fața locului a avut loc un mini recital acustic al artistului și o sesiune de autografe care s-a lăsat cu povești inedite.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.