p>

Pentru români, sărbătoarea Sfintelor Paşti, cea mai mare sărbătoare creştină, are datini bine statornicite din vremuri străvechi, respectate cu sfinţenie de credincioşii ortodocşi. Participarea la slujba religioasă a Învierii Domnului şi masa tradiţională de Paşti cu ciorbă şi friptură de miel, drob, ouă roşii, cozonac şi pască sunt obiceiuri întâlnite pe întreg cuprinsul ţării dar în multe locuri se întâlnesc obiceiuri specifice doar anumitor zone.
Obiceiuri bizare pe Valea Mureşului şi în Ţara Haţegului
În câteva sate de pe valea Mureşului oamenii cred şi astăzi că cei care se sting din viaţă în Săptămâna Mare ajung în Iad, căci porţile Raiului sunt închise în zilele Patimilor, de la Florii până în Sâmbăta Mare. Un alt obicei este acela ca în noaptea de Înviere, în toate curţile să se aprindă câte un foc, care arde până dimineaţa pentru a purifica gospodăriile sătenilor.
În doua sate din Ţara Haţegului, care aparţin de comuna Densuş, se păstrează un obicei ciudat, cunoscut sub numele de „împuşcatul cocoşului”. Mai mulţi tineri din sat se împart în două grupe şi se duc la marginea satului cu un cocoş, de obicei negru, care e legat de un copac. Pădurarul îi învaţă pe tineri să tragă cu puşca, iar grupul care reuşeşte să împuşte cocoşul care se mişcă şi se zbate îl primeşte drept trofeu, în timp ce tinerii din grupul care a pierdut organizează hora satului, plătesc lăutarii şi se ocupă de mâncarea şi băutura tuturor invitaţilor. Semnificaţia acestui obicei e acela de a alunga spiritele rele din sat. Un alt obicei este „alergatul prescurii”, în cea de-a doua zi de Paşti. Se alcătuiesc alte două cete de tineri, una care aleargă până la bisericăde la marginea satului, şi cea de-a doua, care se află deja acolo şi trebuie să mănânce prescura pregătită de gospodinele din sat, înainte ca cei care aleargă să ajungă la biserică. Dacă cei care alergă ajung înainte ca ceilalţi să termine de mâncat prescura, sunt declaraţi câştigători iar în caz contrar, sunt învinşi.
În unele sate din Ţara Zarandului există aşa-numitul obicei al steagului, confecţionat dintr-o pânză albă care simbolizează giulgiul lui Iisus Christos. Aceasta este brodată cu motive populare şi pe ea se află imaginea Mântuitorului. Pânza se prinde de un băţ lung de trei-patru metri, decorat cu mai multe fâşii tricolore, în prima zi de Paşti de duce la biserică şi la cimitir, unde e sfinţit de preotul satului, iar apoi e purtat din casă-n casă, cu urarea „Christos a Înviat!”. În cea de-a treia zi de Paşti se aşează în clopotniţa bisericii, unde e păstrat până în anul următor. În alte sate există şi obiceiul „puşcării” cu carbid, pentru alungarea spiritelor rele.
Vechile costume populare, la mare preţ
Momârlanii din Valea Jiului, una din cele mai vechi comunităţi rurale din întreaga ţară, se consideră urmaşi ai dacilor iar costumele pe care le poartă, asemănătoare cu cele ale dacilor imortalizaţi pe Columna lui Traian, precum şi straiţele, sunt la mare preţ. Ei au, la rîndul lor, o mulţime de tradiţii pe care le respectă. Cel care nu-şi ţese o straiţă nouă în săptămânile de post nu iese pe uliţa satului în prima zi de Paşti iar în cea de-a doua zi a marii sărbători creştine, băieţii şi bărbaţii merg din casă în casă şi stropesc fetele şi femeile cu parfum.
Într-un sat din Ţinutul Pădurenilor există obiceiul aducerii Paştelui la biserică. Cu două-trei zile înainte de Paşti, un sătean se oferă să pregătească şi să găzduiască Paştele. Preotul şi sătenii se strâng la casa lui, unde are loc slujba religioasă şi se sfinţesc Paştele, după care întreg alaiul se duce la biserică. În Sâmbăta Mare se sfinţeşte apa botezătoare la biserică şi se spune că primul botezat cu această apă va avea noroc întreaga viaţă. În ziua de Paşti, pădurenii îşi îmbracă vechile straie populare, vestite pentru frumuseţea lor, şi se duc cu toţii la biserică, iar apoi la horă.
Surse foto: formula-as.ro, pixabay.com, adevarul.ro, radiounirea.ro, hunedoaralibera.ro, descopera.ro