Niciun șoc: ACS Poli a pierdut cu Dinamo după ce gazdele au...

Niciun șoc: ACS Poli a pierdut cu Dinamo după ce gazdele au punctat din ofsaid. Shimbarea antrenorului nu și-a arătat roadele în ”Groapă”

0
DISTRIBUIȚI
Foto: Virgil Simonescu

Nici ultima schimbare de pe bancă nu a adus îndelung așteptatul declic la ACS Poli. Gruparea timișoreană din Liga I vine cu mâna goală din ”Ștefan cel Mare”. Dinamo s-a impus cu 1-0, dar nu ”curat”: golul gazdelor a fost marcat din ofsaid iar în prelungiri bănățenilor nu li s-a acordat o lovitură de la 11 metri.

Deși nu anunța multe schimbări, Rică Neaga și-a început mandatul cu câteva decizii în primul 11. Croitoru a rămas acasă iar Popovici apărut și el în atac. În timp ce titularizarea lui Bîrnoi l-a ținut practic pe Haruț pe bancă, încă existând parcă teama de a trimite mai mulți tineri în teren. Prima jumătate de oră a fost lipsită de ocazii mari. În minutul 23 Dinamo putea marca, dar jucătorul care a introdus balonul în plasă, Popa, se afla clar în afara jocului. Abia în minutul 32 Straton a fost solicitat mai serios, de Hanca, dar goalkeeperul a avut reflex. Peste alte trei minute același Hanca trage puternic, dar de această dată transversala îi apără pe oaspeți.

În repriza secundă lucrurile păreau să se precipite.


Mai întâi gazdele au o nouă șansă mare. Straton (51) respingând din apropiere lovitura de cap trimisă de Moldoveanu. Abia în minutul 55 vine și prima șansă importantă pentru ACS Poli. Dudea gafează, dar Ciucur nu profit cum trebuie, șutul său din prima fiind deturnat de Penedo în corner.

Gol din ofsaid, penalty neacordat

Când ACS Poli părea să se îndrepte spre un punct în ”Groapă” vine minutul 73. Șutul lui Torje lovește bara din dreapta lui Straton, dar balonul sare la Moldoveanu, care înscrie cu un șut la celălalt colț. Reluările au indicat că dinamovistul se afla în poziție de ofsaid, fapt contestat de altfel de bănățeni. Bănățenii au părut debusolați și apraape să mai încaseze un gol pe final, dar au mai suferit în urma unei faze litigioase în final. Ciucur a fost contrat neregulamentar în careu, dar arbitrul Istvan Kovacs nu a dictat penalty.

Toate ”astrele” par să se allinieze din nou împotriva lui ACS Poli pe final de sezon. Iar echipa pregătită acum de Neaga și Șunda ar putea ajunge după runda aceasta chiar pe loc direct retrogradabil! S-au făcut 175 de zile de la acea victorie cu Astra, ultima în Liga I pentru timișoreni. Și urmează un duel al încrâncenării cu Concordia.

Dinamo București: Penedo – Dudea, Maric, Grigore, Olteanu – Hanca, Mahlangu, Nistor (cpt) – Moldoveanu (90+1 Gheorghe), Popa (66 Nemec), Salomao (57 Torje). Pe bancă: Muțiu – Popescu, Palic, Romera. Antrenor: Florin Bratu.

ACS Poli Timișoara: Straton – Străuț, Melinte, Cânu (cpt., 66 Șeroni), Raț – Artean, Vașvari – Munteanu, Bîrnoi, Ciucur – Popovici (75 Drăghici). Pe bancă: Curileac – Maxi Oliva, Haruț, Țigănașu, Enescu. Antrenor: Adrian Neaga.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.