Două elicoptere și pompieri din patru județe, solicitați pentru a stinge incendiul...

Două elicoptere și pompieri din patru județe, solicitați pentru a stinge incendiul din pădurea de pin din vestul țării

0
DISTRIBUIȚI

Incendiul izbucnit aseară într-o pădure de pin din Parcul Național Domogled – Valea Cernei nu a fost stins de către lucrătorii silvici și pompierii mobilizați în zonă.

Potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență Caraș-Severin, în această dimineață, 48 de pompieri din județele Timiș, Gorj și Mehedinți au ajuns în localitatea Topleț, urmând să parcurgă o distanță de aproximativ 15 kilometri pe jos, pentru a ajunge în zona izbucnirii incendiului în pădurea de pin.

“De asemenea, din cadrul ISU Caraș-Severin intervin 44 de pompieri, iar la fața locului mai sunt 35 – 40 de lucrători ai Ocolului Silvic Băile Herculane. Au fost solicitate și două elicoptere, care vor interveni cu dispozitive care pot să arunce apă din aer. Elicopterele vor face survolări timp de zece ore”, au arătat reprezentanții ISU Caraș-Severin.

În această dimineață, incendiul se manifesta pe aceeași suprafață ca cea de ieri, aproximativ un hectar.

Distanța dintre Băile Herculane și locul intervenției este de aproximativ 25 kilometri, din care 15 kilometri drum neamenajat (pantă abruptă).

Potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență Caraș-Severin, în această după-amiază au fost identificate de către pompierii și lucrătorii ocolului silvic două focare de incendiu în pădurea de pin din Parcul Național Domogled – Valea Cernei.

“Sunt două focare, pe o suprafață de aproximativ două hectare.


Pompierii și lucrătorii silvici prezenți la fața locului acționează de la sol, au în dotare rucsaci pentru stingerea incendiilor de pădure”, au arătat reprezentanții ISU Caraș-Severin. La fața locului s-a deplasat și prefectul județului Caraș-Severin, Matei Lupu, pentru a monitoriza intervenția. Incendiul a izbucnit vineri, în jurul orei 15.00, în zona orașului Băile Herculane, în Parcul Național Domogled – Valea Cernei și se manifesta pe o suprafață de aproximativ un hectar, la o plantație de pin negru de Banat și subarboret și exista pericolul extinderii la o pădure de fag. “Zona în care s-a produs incendiul este la o altitudine de 1.100 m, la 25 kilometri distanță față de orașul Băile Herculane, din care 15 kilometri drum neamenajat, și este caracterizată de un relief foarte dificil. Este o zonă stâncoasă, pe o pantă abruptă, cu o înclinație de 40 de grade”, au explicat reprezentanții ISU Caraș-Severin.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.