Deşi a fost inventat la sfârşitul secolului 19, radioul a rămas şi în zilele noastre un mijloc modern de comunicare.
De la apariţia primului post de radio (pe data de 20 august 1920) rolul lui s-a schimbat constant, iar mijloacele de supravieţuire a lui s-au schimbat radical. Lucrurile au evoluat într-un ritm rapid, de la apariţia primului radio de buzunar cu tranzistori, în 1954, până la apariţia primului radio pe internet, în 1993.
În Timişoara prima emisiune de radio s-a consemnat în 5 mai 1955, odată cu apariţia Radio Timişoara pe unde medii. Radioul a emis timp de 30 de ani, iar în 1985, autorităţile comuniste au cerut reducerea cheltuielilor Radiodifuziunii. Drept urmare, „de la centru“ s-au tăiat toate fondurile radiourilor regionale. Studiourile au intrat în conservare, iar arhiva a fost depozitată la Jilava. În 20 decembrie 1989 o mână de inimoşi a reluat emisia Radio Timişoara, tot pe unde medii.
Apariţia unei frecvenţe pentru unde ultrascurte a radioului s-a pus pentru prima oară pe tapet în 1991, dar aveau să treacă nu mai puţin de 15 ani până la realizarea acestui deziderat, astfel încât pe 3 august 2006, de ziua Timişoarei, radioul a început să emită şi pe frecvenţa de 105,9 FM. Tot din această dată, Radio Timişoara a fost primul post de radio din Banat care a emis şi pe satelit.
Primele posturi private
Istoria posturilor de radio private care transmit în banda de frecvenţă ultrascurtă a început în urbe în ianuarie 1995, când Radio Vest a apărut în eter pe 88,7 FM. Aşadar, un mai vechi deziderat al bănăţenilor, acela de a avea un radio FM s-a materializat, existând în a doua jumătate a anilor ‘90 un adevărat fenomen. Scala radiourilor s-a îmbogăţit cu Radio Europa Nova şi Radio Analog (fără a pune la socoteală şi cele două posturi religioase care au emis în partaj de licenţă cu Vest şi Nova, Vocea Evangheliei şi Vocea Speranţei).
Mai apoi a început şi aşa numita cucerire a vestului prin intrarea în scala FM a posturilor Europa FM, Radio 21, Naţional FM, Pro FM și Radio Guerilla, pe frecvenţe câştigate de către reţele de radio cu sediul la Bucureşti.
Programul acestora cuprindea în mare parte producţii din Bucureşti, segmentul local fiind reprezentat – în cele mai bune cazuri – de o emisiune de două, trei ore „colorată“ prin câteva buletine de ştiri – nu prea multe ca număr – şi reclame. Unele posturi de radio care au avut program local (Pro FM, Radio 21, Kiss FM) au trecut la „pastile“, adică scurte intervenţii locale cu durata de un minut sau două.
Având în vedere că principalul motiv pentru care reţelele naţionale de radiouri s-au extins în întreaga ţară a fost, evident, acela de a obţine bugete de publicitate cât mai consistente – adăugând la prezentarea lor o audienţă „umflată“ cu oraşe cât mai populate – a fost clar pentru toată lumea că programele locale ale acestora au trecut pe un loc secundar, existând un real pericol pentru dispariţia oportunităţii de a da şansa societăţii civile locale de a se exprima în voie.
Explicaţia pentru absenţa unor buletine de ştiri locale consistente şi a unui program de sine stătător care să se adreseze comunităţii în care emite radioul a fost diversă. Dacă luăm în considerare discuţiile aprinse în acest palier, mulți pretind că în urma unor studii de piaţă s-a constatat că target-ul ţintă al postului respectiv nu simțea nevoia acută de știri locale.
Motive și scuze
Surse din anturajul radiourilor susţineau însă că adevăratul motiv pentru care acestea nu au avut programe locale mai consistente au fost cele de ordin financiar. Raţionamentul conform căruia e mult mai simplu să retransmiţi prin satelit programul coordonat de la Bucureşti decât să amenajezi un studio performant cu mult mai mulţi angajaţi, necesari realizării unui program valabil, e perfect plauzibil.
Dincolo de ştiri, programele radio ar trebui să includă dezbateri pe diverse teme, să asigure posibilitatea oficialităţilor de a intra în dialog cu comunitatea sau chiar să sprijine muzicienii locali, prin promovarea lor. Din păcate, aceste priorități sunt deziderate aflate doar pe hârtie, cu excepția Radio Timișoara. De asemenea, comunitatea locală şi opinia publică n-a reacţionat defel la uniformizarea creată la un moment dat prin invazia reţelelor.
Iar cei care au dorit să se implice activ în realizarea unor programe radio adresate exclusiv comunităţii locale, au fost „blocaţi“ la Consiliul Național al Audiovizualului, autoritatea acordând licenţele unor posturi din Bucureşti. Unul din aceste exemple este Radio Agenda, care a aplicat pentru un dosar de licenţă de emisie, răspunsul CNA fiind însă negativ. În zilele noastre, odată cu extinderea posturilor de radio care emit exclusiv pe Internet, situația s-a mai schimbat, dar bătălia pentru audienţă este la fel de strânsă ca în vremurile de aur ale radioului.
Foto: arhiva TVR
