Numire cu cântec în cadrul Piețe SA. Un apropiat al primarului Robu...

Numire cu cântec în cadrul Piețe SA. Un apropiat al primarului Robu a preluat conducerea companiei

0
DISTRIBUIȚI

Consilierul personal al primarului Nicolae Robu, Ionuț Nasleu, cel care se ocupă, printre altele, și de supravegherea prezenței angajaților din primăria Timișoara, a fost ales prin vot președinte al consiliului de administrație al SC Piețe SA.

Nasleu a confirmat numirea pentru PRESSALERT.ro și spune că „am fost ales în regim de interimat.


Este vorba de o numire pe o perioadă scurtă de timp, până la ocuparea funcției printr-un concurs. În momentul de față nu sunt deloc mulțumit de modul cum se desfășoară activitatea în cadrul Piețe SA. Consider că există multe aspecte care pot fi îmbunătățite”.

Întrebat dacă are de gând să participe la concursul pentru ocuparea postului, Nasleu a spus că „mă mai gândesc. Trebuie să văd despre ce condiții e vorba și care sunt toate problemele din cadrul societății”. În trecut, Ionuț Nasleu a ocupat funcția de director adjunct al RATT, post care a fost creat special pentru el, acesta fiind în prezent și membru în consiliul de administrație al Retim.

În cadrul aceleiași ședințe, în consiliul de administrație al Piețe SA a fost numită și Sorina Ciulea, consilier județean din partea PNL Timiș.

În trecut, Ionuț Nasleu, consilierul personal al primarului Timișoarei, folosea o mașină de lux care aparținea unei firme care este abonată la contractele cu municipalitatea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.