Ședință pe repede-înainte solicitată de primarul Robu după scandalul cumpărării certificatelor verzi...

Ședință pe repede-înainte solicitată de primarul Robu după scandalul cumpărării certificatelor verzi pentru Colterm cu peste trei milioane de euro UPDATE 3 Condiția ca să intre în vigoare contractul

0
DISTRIBUIȚI

Ședința de Consiliul Local convocată de primarul Timișoarei Nicolae Robu ”de îndată” pentru modificarea hotărârii adoptată în urmă cu două zile de aleșii aceluiași consiliu pentru cumpărareea de cerficate verzi pentru compania de termoficare Colterm, stă sub semnul grabei. Vă reamintim că, în 26 aprilie, în Consiliul Local Timișoara a fost aprobată achiziția a 216.000 de certificate verzi de la Termoficare SA Oradea, cu peste trei milioane de euro.

Chiar dacă ședința a fost convocată pentru ora 11.30, angajații Primăriei Timișoara au primit proiectul de hotărâre și toate avizele necesare pentru a le pregăti și preda consilierilor locali cu doar 10 minute înainte de începere. Surse din cadrul primăriei au declarat că nu există aviz juridic pentru proiectul de hotărâre anunțat de edil.

Consilierii se vor trezi cu proiectul pe masă, fără discuții în prealabil.

UPDATE La 11.40 au ajuns consilierii locali și se distribuie proiectul. Față de cel adoptat în 24 aprilie, acesta are, ca prevedere în plus, faptul că primăria va plăti ratele pentru certificatele verzi, în cazul în care Colterm nu va asigura plata. În expunerea de motive, semnată de primarul Nicolae Robu, se arată că a fost încheiat contractul între Colterm SA și Termoficare Oradea SA și ”ca urmare a discuțiilor dintre părți, s-a constatat că este necesară acordarea unor mijloace suplimentare pentru îndeplinirea obligației către Colterm SA. Având în vedere prevederile conractului de cumpărare de certificate de gaze cu efect de seră nr 7799/2504/2018 consider oportună promovarea proiectului de hotărâre”. Primarul Robu a precizat, în deschiderea ședinței, că Termoficare Oradea a solicitat garanții suplimentare.

„Noi am aprobat în ședința trecută achiziționarea de certificate verzi de la Termoficarea Oradea în contextul pe care vi l-am explicat atunci.


Cei de la Oradea nu au fost mulțumiți de conținutul HCL-ului prin care noi ne-am dat girul și ne-au cerut ca și condiție pentru materializarea tranzacției și venim cu aceste precizări care vor face obiectul proiectului de HCL de astăzi. Este parte din hotărâre graficul plăților și a existat o înțelegere între cele două părți, Colterm și Termoficarea, ca plățile să fie făcute în rate egale, ultima urmând să fie plătită în 11 septembrie, valoarea unei tranșe de bani find de 689.472 lei”, a explicat primarul Nicolae Robu în cadrul ședinței de plen. Acesta a susținut că secretarul și juriștii primăriei nu au înțeles și din acest motiv au dat aviz juridic condiționat de sesizarea Consiliului Concurenței.

Edilul a completat și că în cazul în care conturile Colterm vor fi blocate din cauza datoriilor companiilor, Primăria Timișoara va face plățile către Termoficare Oradea în locul Colterm, urmând ca banii virați către societatea de termoficare din Oradea să fie scăzuți din sumele pe care municipalitatea le varsă în conturile Colterm.

UPDATE 2 Consilierul local PSD Dan Idolu a cerut un amendament, prin care să fie puse la dispoziție extrase de cont și ordine de plată ale viramentelor care se vor face de primărie sau Colterm în conturile Termoficare Oradea. Secretarul CL Timișoara, Simona Drăgoi, a cerut ca această condiție să fie impusă în AGA. Primarul Nicolae Robu a cerut ca la finalul graficului de plăți agreat prin HCL-ul supus astăzi la vot să fie stipulată obligația Colterm de a informa CL Timișoara asupra plăților făcute pentru cumpărarea certificatelor verzi.

Același Dan Idolu a cerut și ca societatea locală de termoficare să facă publice informațiile legate de punerea în practică a planului de eficientizare votat în anul 2017, prin care Colterm se obliga să ia o serie de măsuri, printre care și restructurări de personal. Consilierul local PMP Marius Dugulescu a atenționat că prin HCL-ul votat astăzi se prevede că dacă primăria sau Colterm nu vor face plata ratelor în termen de cinci zile de la data scandentă, Termoficare Oradea poate încasa garanția de 6.000.000 de lei depusă de Colterm pentru asigurarea plății certificatelor verzi. Proiectul s-a aprobat cu 20 de voturi pentru și două abțineri.

UPDATE 3 Conform contractului semnat între Colterm și Termorficare Oradea, acesta intre în vigoare doar dacă, astăzi, va fi astăzi aprobat de AGA Termorficare și Consiliul Local Oradea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.