Abateri grave în trafic cu ocazia minivacanţei de 1 mai. Cum au...

Abateri grave în trafic cu ocazia minivacanţei de 1 mai. Cum au fost surprinşi doi şoferi

0
DISTRIBUIȚI

Cazuri extreme întâlnite pe şoselele din Timiş în minivacanţa de 1 mai. Doi bărbaţi au fost prinşi de poliţişti în timp ce conduceau un autovehicul pe drumurile publice deşi erau băuţi bine.

Unul dintre cazuri este cel care a avut loc în 29 aprilie, pe DJ 609B, între localităţile Bethausen şi Cutina. Şoferul de 40 de ani nu doar că avea o alcoolemie la care alţii nici măcar nu se pot ţine pe picioare, de 1,17 mg/l alcool pur în aerul expirat, dar conducea şi un autoturism care nu era înmatriculat.


În aceeaşi zi, de această dată în satul Cebza, un alt bărbat, de 32 de ani, a comis o infracţiune şi mai gravă. Deşi nu avea permis de conducere şi băuse multe pahare cu băuturi alcoolice, acesta s-a urcat la volan, fiind depistat de agenţii rutieri. 1,01 mg/l alcool pur în aerul expirat a fost alcoolemia care a arătat-o fiola în care a suflat. Ambii s-au ales cu dosare penale pentru faptele comise.

Peste 1.000 de poliţişti aflaţi pe teren

Pe toată durata minivacanţei de 1 Mai liniştea şi ordinea publică, traficul sau prevenirea faptelor antisociale au fost asigurate de peste 1.000 de poliţişti. În cele 5 zile au fost aplicate 1.516 de sancţiuni contravenţionale şi au fsot aplicate amenzi în valoare totală de aproape 338.500 de lei.

Majoritatea sancţiunilor au fost acordate în trafic, nu mai puţin de 1.245, dintre care 229 au fost primite de vitezomani. 88 de persoane au rămas fără permise de conducere fie că au condus în stare de ebrietate, fie din cauza vitezei excesive, fie a altor abateri ce impun suspendarea dreptului de conducere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.