Adrian Neaga, după eșecul cu Voluntari: ”Mi-l asum”. Nașul Adrian Mutu a...

Adrian Neaga, după eșecul cu Voluntari: ”Mi-l asum”. Nașul Adrian Mutu a avut meciul său în tribună

1
DISTRIBUIȚI

ACS Poli a pierdut jocul cu FC Voluntari din runda a 8-a a play out-ului, scor 2-3. A fost și un duel în familie între finul Adrian Neaga și nașul Adrian Mutu. Cel din urmă a fost suspendat și a privit meciul din tribună iar la un moment dat s-a luat la harță cu spectatorii.

Ilfovenii răsuflă mai ușurați după o nouă vizită pe Bega. Mutu consideră că echipa sa a controlat în mare parte jocul. ”Meci aparent greu, dar după cum au stat lucruri, în afară de o relaxare a fost la discreția noastră. L-am controlat, am ratat și un penalty. Au incercat să ne surprindă cu mingi lungi, dar nu au reușit acest lucru spre nefericirea lor, i-am blocat. Trebuie să punem mai mare presiune pe jucătorul cu balon… Pe faza ofensivă ne-am descurcat bine, trebuie să fim mai concreți la finalizare”, a spus Adrian Mutu, antrenorul ilfovenilor.

Tehnicianul Voluntariului, suspendat două runde, după ce a fost trimis în tribune la jocul cu Juventrus a avut la un moment dat parte de o mică ceartă.


Unii microbiști nu i-au uitat trecutul iar ”Briliantul” a reacționat, dar nu s-a ajuns la lucruri mai grave.

”Îmi asum această înfrângere, mi-a plăcut atitudinea băieților, din păcate nu am reușit să-i capacitez ca etapa trecută. Din păcate am avut și doi eliminați. Melinte în drum spre vestiar. Trebuie să mergem înainte. Sper să ne refacem fizic și pshic după acest meci. Nu vreau să mai comentez arbitrajul”, a declarat Rică Neaga.

”Enescu nu era în joc, era cu un pas în urma lui Sânmărtean și Deac… Am hotărât să-l trec pe Melinte la mijloc, care avea galben”, a explicat ”principalul” lui ACS Poli prima schimbare, făcută după nici 20 de minute de joc.

”Astăzi i-a ieșit, sper ca până la sfârșitul play out-ului să-și câștige punctele. Și noi să ne salvăm”, a punctat Neaga cu referire la omologul său de la Voluntari.

Înjurăturile lui Cristian Melinte de la final au fost într-adevăr grosolane, motiv pentru care acesta a fost eliminat de Colțescu după finalul meciului. ACS Poli riscă acum să fie depășită în clasament de Juventus și Chiajna, ultimele clasate.

1 COMENTARIU

  1. canu a jucat meciul asta la fel cum a jucat cand a fost dat afara de iancu si porumboiu,daca nu a fost blat nesimtitul atunci ar trebui sa se retraga

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.