Alfred Simonis: „Nicolae Robu minte cum respiră”. De ce îl acuză deputatul...

Alfred Simonis: „Nicolae Robu minte cum respiră”. De ce îl acuză deputatul PSD pe primarul Timișoarei de joc pervers VIDEO

1
DISTRIBUIȚI

În contextul noului conflict între primarul Timișoarei Nicolae Robu și compania de salubritate RETIM, Alfred Simonis spune nu-și poate explica atitudinea ostilă pe care o are edilul-șef față de această societate. Deputatul PSD, invitat la emisiunea PRESSALERT LIVE de aseară, a scos în evidență faptul că există gesturi care-l trădează pe primarul Timișoarei atunci când vine vorba de relația cu agentul de salubritate al orașului.

„Robu e complice cu RETIM în ceea ce înseamnă atitudinea societății față de cetățenii din Timișoara. Nu doar că se plimbă cu mașina dată de RETIM. Este de un ridicol ieșit din comun să te cerți cu cei de la RETIM în văzul lumii și în același timp să nu faci niciun demers legal împotriva societății. A ales să ia cutii din centrul orașului, să le strângă și să dea fotografiile către presă, cum că a făcut curățenie în oraș”, a spus Simonis. Primarul Timișoarei dădea vina pe Sorin Grindeanu pentru situația în care s-a ajuns în contractul cu RETIM. „În primă fază am avut senzația că a fost o scăpare declarația lui Robu. În orice cadru ai pune discuția, Robu trebuie să evite subiectul RETIM ori de câte ori poate.


Intuiesc un joc mult mai pervers în ceea ce înseamnă comunicarea publică a lui Robu, legată de RETIM. Cred că mai devreme sau mai târziu, tot subiectul acesta va ajunge în zona penalului”, a declarat deputatul Alfred Simonis, care a amintit de faptul că Sorin Grindeanu a publicat actul adițional prin care Nicolae Robu a semnat prelungirea conractului de salubritate cu RETIM până în anul 2018. „Iată că s-a dovedit că Robu mințea”, a adăugat Simonis, aflat în studioul HDV.

Întrebat de ce crede că Nicolae Robu ar fi mințit dând vina pe Sorin Grindeanu, Alfred Simonis nu s-a ferit în declarații, spunând că: „omul (n.r – Nicolae Robu) minte cum respiră. Așa e învățat, să mintă. Minte foarte mult pe orice subiect. Jocul e mult mai pervers. Simte că se strânge lanțul. A fost foarte multă presiune din partea mass-media și este mult interes din partea anumitor instituții să se detașeze de complicitatea pe care am remarcat-o. Să nu vă surprindă dacă Robu va renunța și la mașină”, a specificat Alfred Simonis, aflat în studioul HDV.

În legătură cu schimbarea acționariatului RETIM, decizie luată fără hotărâre din partea Consiliului Local Timișoara, Alfred Simonis a venit cu o recomandare adresată foștilor săi colegi, consilieri locali. „Recomandarea mea este să se facă demers posibil pentru a stopa modificarea acționariatului. Nu s-a făcut conform legii. Dacă va exista o propunenere de hotărâre de consiliu local și nu va avea sprijinul PNL, este dovada foarte clară de această relație suspectă între primar, conducerea primăriei și RETIM. Altfel nu pot să îmi explic de ce să nu vrei, să nu fii de acord ca să se respecte legea. Eu cred că tot planul a fost bine elaborat, gândit. S-a încercat căpușarea societății prin aceste metode. Când își va da seama de cele întâmplate, va fi prea târziu”, a încheiat Alfred Simonis.

1 COMENTARIU

  1. Cred ca ar trebui sa-i schimbam numele in PINOCCHIO! Dar daca ii creste nasul, pe masura minciunilor debitate, cred ca nu va mai incapea in masinuta electrica! II va trebui un autobuz deschis….

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.