ANALIZĂ Un ”preș” Mercedes pentru gunoaiele de la Retim

ANALIZĂ Un ”preș” Mercedes pentru gunoaiele de la Retim

0
DISTRIBUIȚI

Relația dintre societatea de salubrizare Retim și primarul Nicolae Robu este una de loialitate reciprocă, la mijloc aflându-se contracte grase, o mașină de lux și lipsa de interes față de obligațiile contractuale.

Subiectul curățeniei din Timișoara a revenit în atenția opiniei publice în ultima perioadă după ce au apărut în spațiul public tot mai multe semnale din partea cetățenilor nemulțumiți de cum acționează Retim-ul, societate în care consiliul local are 50% din acțiuni, alături de compania germană RWE. Brusc, primarul Nicolae Robu s-a alăturat vocilor nemulțumite, chiar dacă de-a lungul anilor a făcut tot ce a putut pentru a susține compania de salubritate, inclusiv prin acțiuni în afara legii, bucurându-se de beneficii pe măsură.

Prelungire ilegală a contractului

În 2006  a fost semnat, între Consiliul Local Timișoara și firma Retim, contractul de delegare a gestiunii serviciilor publice de salubrizare a localității, valabil până în 8 august 2014. Prin hotărârea 211 din 14 iunie 2011, Consiliul Local Timișoara a modificat mai multe articole din contractul de delegare a gestiunii serviciilor publice de salubrizare a localităților, semnat în 2006, după ce s-a stabilit că Retim va realiza stația de compostare uscată până la data de 1 februarie 2014. În hotărâre se prevede că în cazul nerealizării stației de compostare, prelungirea contractulu„se va putea face doar pe o perioadă egală cu cel mult jumătate din durata sa iniţială (adică patru ani, n.a.), prin acordul de voinţă al părţilor, prin act adiţional încheiat cu cel puţin 6 luni înainte de încetarea lui”.

În 28 ianuarie 2014, primarul Nicolae Robu a semnat cu Retim actul adiţional prin care a fost prelungit contractul de concesiune până la data de 4 august 2018, documentul fiind semnat în mod ilegal. Asta pentru că actul adiţional nu are la bază o hotărâre de consiliu local, aşa cum s-a întâmplat în cazul tuturor modificărilor de la contract, ci este doar asumarea primarului, în numele Consiliului Local Timişoara, de prelungire a contractului, invocându-se la modul general hotărârea din 2011. Nu a contat faptul că în HCL era doar o posibilitate această prelungire şi se vorbea de „părţi”, adică de Consiliul Local Timişoara şi Retim, ci doar voinţa primarului care a semnat actul adiţional.

Nicolae Robu a încălcat prevederile Legii 51/2006 privind serviciile comunitare care arată foarte clar, la articolul 32, când se poate face o prelungire a contractului şi  că „prelungirea va fi aprobată (…) de autorităţile deliberative ale unităţilor administrativ – teritoriale”, în cazul de faţă, Consiliul Local Timişoara. În plus, în Legea nr.101/2006 privind serviciul de salubrizare a localităţilor modificată în 2008, se prevedea, la fel de clar, la articolul 14, atât faptul că „pentru motive de interes general, caz în care durata contractului nu poate fi prelungită cu mai mult de 2 ani” şi că „prelungirea va fi decisă, în condiţiile alin.(2), de autorităţile deliberative ale unităţilor administrativ – teritoriale sau, după caz, de asociaţia de dezvoltare intercomunitară”.

Culmea este că obligativitatea aprobării de către consilierii locali a acestei prelungiri de contract apare chiar şi în referatul care a stat la baza adoptării hotărârii din 2011, printre semnatari aflându-se şi Adrian Bere Semeredi, la vremea respectivă şef serviciu avize mediu urban. Cu toate acestea, în 2014, nu a mai ţinut seama de faptul că actul adiţional nu avea la baza sa o hotărâre a Consiliului Local Timişoara şi a semnat alături de primarul Robu, de data aceasta în calitate de director executiv al Direcţiei de Mediu din Primăria Timişoara. La scurt timp după ce Nicolae Robu a semnat actul de prelungire a contractului cu Retim, abonamentul său de telefon mobil a fost mutat de la Primăria Timişoara la societatea de salubritate. Asta, în încercarea de a bloca accesul jurnaliştilor la informaţiile privind valoarea facturii telefonului lui Robu după ce PRESSALERT.ro a dezvăluit că municipalitatea a plătit 3.200 de euro pentru roaming şi trafic de date după concediul primarului în Dubai. Timp de luni de zile, Retim a plătit telefonul mobil al lui Nicolae Robu chiar dacă primarul Timişoarei nu avea niciun fel de relaţie contractuală cu societatea comercială, ba mai mult, subordonaţii săi ar fi trebuit să verifice cum respectă societatea de salubritate contractul şi să o penalizeze dacă se constată încălcări.

Un Mercedes și o altă ilegalitate

Primarul Nicolae Robu este cel care a girat schimbarea firmei care reprezintă acționarul german în Retim – în locul RER Recuperare Ecologică și Reciclare SRL, care avea un capital social de 7.880.000 lei  a apărut SC RER Timișoara SRL, cu un capital social de doar 647.600 lei.-, fără ca modificarea să fie aprobată de către Consiliul Local Timișoara. Proiectul de divizare parţială al societăţii mamă RER Recuperare Ecologică şi Reciclare SRL a fost întocmit în 25 iulie 2014. În 7 octombrie 2014 AGA de la Retim Ecologic Service SA a votat cumpărarea de mașini pentru acționari.


Gheorghe Para, director general economic şi marketing în cadrul Retim a explicat, atunci, că “fiecare acţionar a hotărât în AGA ce maşină alege. Acţionarul german e obişnuit cu Skoda Superb, deci Skoda Superb are, iar la primărie s-a mers pe Mercedes. Asta a fost tot. A fost o discuţie între acţionari fără referate, fără principii, fără alte treburi. Noi am respectat hotărârea AGA”. Achiziționarea celor două mașini s-a făcut „în interesul societăţii”.

Inițial, primarul și reprezentanții Retim au declarant că Mercedes-ul a costat aproximativ 40.000 de euro, pentru ca după un an PRESSALERT.ro să dezvăluie adevărata valoare a limuzinei – 73.936 euro. În plus, toate cheltuielile de întreținere și funcționare a limuzinei de lux, inclusiv combustibilul, sunt suportate de societatea de salubritate.

În 28 noiembrie 2014 în Primăria Timişoara se intocmeşte referatul care stă la baza hotărârii de consiliu local prin care acceptă Mercedes-ul cu titlu gratuit. În 5 decembrie 2014, acţionarul german solicită oficial divizarea parţială a  RER Recuperare Ecologică şi Reciclare SRL şi apariţia RER Timişoara SRL şi RER Bucureşti SRL. În 9 decembrie 2014, Consiliul Local Timişoara a acceptat Mercedes-ul. În 9 ianuarie 2015, limuzina ajunge în curtea Primăriei Timişoara și apoi direct la Nicolae Robu, care a folosit-o în mod exclusiv de atunci și până în prezent , inclusiv pentru deplasări în străinătate sau pentru a merge la întâlniri politice.

În 23 ianuarie 2015, Tribunalul Bucureşti încuviinţează divizarea parţială. În 8 aprilie 2015, RER Timişoara SRL devine noul acţionar al Retim Ecologic Service SA, fără să existe o aprobare din partea Consiliului Local Timișoara, care are 50% dintre acțiuni, ci doar un vot în AGA unde municipalitatea era reprezentată de consilierul PNL Vasile Vesa. Conform legii, primarul Nicolae Robu avea obligația să întocmească un proiect de hotărâre care să fie supus aprobării consilierilor locali ca să fie înlocuită firma cu care era asociat CLT, dar acest lucru nu s-a întâmplat, aleșii locali aflând după ce PRESSALERT.ro a dezvăluit acest lucru în ianuarie 2016.

Nicolae Robu a susținut , în repetate rânduri, că Mercedes-ul de 74.000 euro nu este o limuzină de lux și într-o ședință de consiliu local a explicat că ”primarul folosește o mașină pentru care bugetul municipiului Timișoara nu a plătit niciun leu, dar bucuros ar folosi orice mașină pusă la dispoziție de municipalitate. (…) Eu am alt nivel social decât acești terchea-berchea care vorbesc toată ziua și nu am nevoie de lucruri scumpe. Dacă Robu ar fi avut nevoie de lux, ar fi avut altă traiectorie în viață. Robu a avut nevoie de performanțe la un alt nivel, la un alt sector și le-a obținut. (…) Până una alta, nu există în Țara Românească  altcineva ales de patru ori prorector, de două ori rector și o dată președinte de senat, câștigând de câte ori a candidat la aceste înalte funcții, timp de 21 de ani”.

Falsa opoziție față de Retim

Au existat cel puțin două situații în care primarul Nicolae Robu s-a comportat ca un avocat al celor de la Retim. Unul dintre acestea a fost scandalul penalităților pentru nerealizarea stației de compostare ­­uscată a gunoiului care trebuia realizată până în februarie 2012, ulterior societatea trebuind să fie penalizată zilnic cu 10.000 de lei. Deși Direcția de Mediu a semnalat în repetate rânduri problema primarului, situația a fost ținută ”sub preș” până la sfârșitul anului 2015, când consilierii locali au primit o informare că s-au adunat penalități nefacturate de Primăria Timișoara către Retim de peste șase milioane de lei. Întrebat la vremea respectivă de ce nu i-a informat pe consilierii locali de situația penalităților, Robu a susținut că ”nu vedeţi că sunt în criză de subiecte, nu au ce să spună că nu au făcut nimic bun pentru ţară, deşi au fost atâta timp la guvernare. Ce să spună oamenii ăştia care vin cu tot felul de populisme ieftine, cu Mercedesul pe care-l folosește primarul ca mașină de serviciu și cu tot felul de prostii de care râd timişorenii pur și simplu? Astea sunt subiecte care-i frământă pe timișoreni? Chiar nu era nimic de făcut, decât ce am făcut noi. Nu puteam face altceva. Suntem în litigiu cu Retim-ul, că noi nu putem să împiedicăm Retim-ul să inițieze un litigiu. Nu avem decizia în consiliul de administrație, chiar dacă acționariatul e 50 – 50%”.

Nerealizarea stației de compostare a dus la blocarea unui alt proiect important pentru Timișoara – centrala de ardere a deşeurilor combustibile (energetice), în valoare de 66 de milioane de euro,  care ar fi trebuit construită, cu credit furnizor, în perimetrul CET Sud, producându-se energie termică şi electrică. Incineratorul ar fi trebuit alimentat cu materie primă produsă de staţia de sortare şi compostare. Proiectul a fost câştigat de firma Romelectro care a şi semnat contractul cu Primăria Timişoara, după ce a câştigat competiţia în faţa unei alte companii care are conexiuni cu grupul RWE, acţionar alături de municipalitate la Retim. Primăria nu a pus la dispoziţie nici până acum terenul pe care trebuia construit incineratorul, chiar dacă prin contract se obliga să facă lucrul acesta în două săptămâni de la semnarea contractului. Nicolae Robu s-a declarat, ulterior, împotriva proiectului pe motiv că ar polua, asta deşi există avize de mediu încă de când s-a aprobat, și chiar primarul susținea, inițial, că este un proiect important care ar fi dus la reducerea costurilor de producere a căldurii și apei calde în Timișoara.

După toate acestea, Nicolae Robu a declarat, nonșalant, că ”nu știu ce s-a întâmplat. De vreun an și jumătate, nu știu ce s-a întâmplat, Retimul își bate joc de felul în care își achită obligațiile contractuale.” Deși contractul de salubrizare a orașului expiră la începutul lunii august, nici până acum Primăria Timișoara nu a scos la licitație aceste servicii, lăsând deschisă atribuirea directă a serviciilor, până la finalizarea procedurii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.