Baricada de pe Calea Martirilor va fi, totuși, demolată. Când ar putea...

Baricada de pe Calea Martirilor va fi, totuși, demolată. Când ar putea fi terminate lucrările

0
DISTRIBUIȚI

calea girocului

Nicolae Robu a anunțat, astăzi, în cadrul conferinței de presă de la Primăria Timișoara, că baricada de pe Calea Martirilor va fi, totuși, demolată. Acesta este motivul pentru care lucrările din zonă se vor finaliza în aproximativ două luni.

„O altă lucrare pe care așteptăm să o finalizăm este cea din Calea Martirilor.


S-a schimbat schimbarea schimbării. Până la urmă, s-a discutat cu E.ON și se poate muta rețeaua de gaz. Sigur că se putea oricând, dar E.ON poate să facă treaba asta, să-și asigure banii necesari și să finanțeze asta, și atunci Colterm trebuie, de asemenea, să-și mute în subteran acea conductă care trece prin portalul de la intrarea în oraș, de la intersecția Căii Martirilor cu Mareșal Prezan. Și atunci vom desființa și acel portal”, a declarat Nicolae Robu.

Primarul Timișoarei a estimat că la intersecția Căii Martirilor cu str. Mareșal Prezan lucrările vor fi finalizate în aproximativ două luni. Restul lucrărilor de pe drumul ce leagă Timișoara de Giroc vor fi terminate în cel mult două săptămâni.

„În momentul în care se va lucra în intersecția Căii Martirilor cu str. Mareșal Prezan, presupun că va fi închis traficul, nu pot să vă spun cu certitudine”, a mai precizat Nicolae Robu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.