Coliziune violentă între două mașini pe o șosea din vestul țării. A...

Coliziune violentă între două mașini pe o șosea din vestul țării. A fost nevoie de intervenția elicopterului SMURD

0
DISTRIBUIȚI

Accident grav în această după-amiază care a avut loc pe DJ 682, între localităţile Lipova şi Ususău. Potrivit aradon.ro, şoferul unui autovehicul de teren, aflat într-o curbă la dreapta, a pătruns pe contrasens şi a intrat din plin într-o maşină marca Dacia Logan.

Unul dintre cei doi bărbaţi aflaţi în autoturismul care circula regulamentar a rămas încarcerat, iar apoi, după ce pompierii au reuşit să-l extragă dintre fiare, a fost preluat în stare forate gravă de un elicopter SMURD.


Cealaltă victimă a fost preluată în stare stabilă de o ambulanţă din partea SAJ Arad. „Din primele cercetări efectuate la fața locului s-a stabilit că un bărbat de 30 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 682, într-o curbă la dreapta, a pătruns pe sensul opus de mers, acroșând un autoturism condus regulamentar de un bărbat în vârstă de 72 de ani. În urma evenimentului rutier au fost răniți: grav, șoferul de 72 de ani și ușor, un bărbat de 42 de ani, pasager în același autoturism. Se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, a declarat Lorena Radu, purtător de cuvânt al IPJ Arad, pentru sursa menţionată anterior.

Foto: Arhivă

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.