Cursuri de specializare pentru cei care vor să devină manageri de proiecte...

Cursuri de specializare pentru cei care vor să devină manageri de proiecte culturale, la Şcoala de Vară a Universității de Vest Timișoara

0
DISTRIBUIȚI

Persoanele care doresc să se specializeze în managementul proiectelor din domeniul cultural pot învăţa de la cei mai buni. Universitatea de Vest aduce la Timişoara lectori de primă mână, specialişti care au asigurat cu succes buna desfăşurare a unor proiecte culturale de top. În perioada 1 – 7 iulie 2018 va avea loc prima ediţie a Școlii de vară de leadership cultural. Pregătirea este organizată în parteneriat cu Asociația Timișoara Capitală Culturală Europeană 2021. Participarea va oferi posibilitatea de formare a specialiștilor în măsură să genereze proiecte și să conducă programe culturale de amploare.

Școala propune sesiuni intensive de lucru în care temele sunt abordate atât din punct de vedere teoretic, cât și practic. Vor susține prelegeri personalități recunoscute pe plan internațional cum ar fi Constantin Chiriac, președintele Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, Vasile Șirli, director muzical la Disneyland Paris, Jarosław Fret, directorul Institutului Grotowski Wrocław, și József Kardos, directorul de program al Festivalului Sziget Budapesta.


De asemenea, cursanții vor lucra în echipe, sub îndrumarea unor mentori dinamici din mediul universitar timișorean, la realizarea de proiecte concrete. Astfel, participanții au șansa de a intra într-un dialog constructiv cu lideri culturali consacrați la nivel mondial și de a învăța din rețetele de succes ale acestora pentru a-și asuma propriul parcurs original în domeniul leadership-ului cultural.

Ediția de anul acesta își propune să abordeze teme fundamentale cum ar fi leadership-ul cultural între gestionarea eșecului și construirea succesului, scrierea, bugetarea și implementarea proiectelor culturale, tehnici de negociere și fundraising în industria artelor, motivarea și motivația echipelor, proiectul cultural de la idee la punerea în practică, storytelling, dezvoltarea publicului, dar și inovație și antreprenoriat cultural.

Programul se adresează persoanelor dinamice din diverse medii profesionale, celor care activează în proiecte culturale și pasionaților de cultură care doresc să se implice în conceperea și implementarea de proiecte. Fie că este vorba despre studenți, masteranzi, doctoranzi sau absolvenți de facultate, participanții trebuie să aibă spirit de echipă, entuziasm, dorința de a realiza proiecte, să fie buni cunoscători ai limbii engleze și să aibă disponibilitate de participare pe întreaga perioadă de desfășurare a Școlii, dar și în perioada de implementare a proiectelor rezultate. Experiența în domeniu nu este obligatorie, dar constituie un avantaj.

Participarea la Școala de vară de leadership cultural este gratuită, pe baza unei proceduri de selecție, prin încărcarea CV-ului și a unei scrisori de intenție pe site-ul www.cultural-leadership.uvt.ro. Înscrierile au loc până în 14 iunie 2018. Informații suplimentare legate de acest proiect pot fi obținute printr-un mesaj la adresa cultural-leadership@e-uvt.ro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.