Elevii noștri de 10, studenții lor de top. Raluca și Radu ajung...

Elevii noștri de 10, studenții lor de top. Raluca și Radu ajung la două din cele mai prestigioase universități din lume. ”În România ți se pun piedici”

0
DISTRIBUIȚI
Foto: Virgil Simonescu

Raluca și Radu au planuri mari de viitor. Tânăra visează să devină informatician, iar băiatul, avocat. Sunt în clasa a XII-a la Liceul Teoretic “Grigore Moisil” din Timișoara, iar rezultatele obținute de-a lungul anilor sunt remarcabile. Raluca are media 10 pe linie, iar Radu – 9,50, plus că cei doi elevi au participat la numeroase concursuri și olimpiade unde au obținut premii. Și-au dorit mereu să studieze la una dintre universitățile de top din lume, iar după o muncă de cel puțin un an, visul li s-a îndeplinit. Raluca Vlad va studia la Harvard, în SUA, deși a fost admisă la încă cinci universități din Marea Britanie, iar Radu Suciu va învăța la Cambridge, universitate pe care a ales-o din șapte astfel de instituții de prestigiu din vestul Europei de la care a primit oferte.

Mi-am dorit mereu să plec în străinătate”

Raluca Vlad are 17 ani și este înscrisă în clasa a XII-a la Liceul Teoretic “Grigore Moisil” din Timișoara, la specializarea Matematică – Informatică, intensiv Informatică. I-a plăcut Matematica încă de când era copil, iar pasiunea pentru Informatică a descoperit-o în clasa a IX-a. Tot în primul an de liceu, Raluca a obținut o performanță de care este mândră: s-a calificat în lotul național restrâns de juniori la Matematică. De asemenea, nu a existat an în care să nu participe la olimpiadele la Matematică, de la care s-a întors mereu cu premii.

Adolescenta din Timișoara este un elev de nota 10. În cei 12 ani de studiu, a fost prima din clasă, după ce a obținut media maximă. “Nu pot să spun că mi-a fost foarte greu să am media 10 în fiecare an, la un moment dat, devine doar o inerție. Am lucrat suplimentar doar pentru concursurile la care am participat, pentru școală, nu. Am noroc că la materiile la care cerințele sunt stricte, Matematică și Informatică, nu am probleme”, ne-a povestit Raluca.

Eleva din Timișoara spune că și-a dorit mereu să plece în străinătate la studiu, în ideea că ar avea mai multe posibilități de dezvoltare. Astfel, în primii ani de liceu a început să se documenteze serios despre ce presupune acest lucru, iar anul trecut a aplicat la unele dintre cele mai bune universități din lume, la Informatică. Nu mare i-a fost surpriza când a aflat, în luna ianuarie a acestui an, că a fost admisă la patru dintre cele cinci universități din Marea Britanie la care și-a depus dosarul, plus la Harvard, în SUA, una dintre cele mai prestigioase instituții de învățământ superior din lume. Iar Raluca a ales Harvard, unde au studiat personalități precum John F. Kennedy, George W. Bush, Barack Obama, Bill Gates sau Mark Zuckerberg. De altfel, Raluca a mai vizitat SUA de două ori, în liceu, când a participat la tabere de vară de Matematică, și i-a plăcut foarte mult.

“Mi-am dorit mereu să plec în străinătate, pentru că există posibilități de dezvoltare mult mai multe. Am aplicat la cinci universități din Marea Britanie și la Harvard. Pentru SUA a trebuit să dau niște texte, echivalentele BAC-ului american, în clasa a XI-a. La Harvard am completat mai multe date pe o platformă online, aveau nevoie să știe rezultatele mele școlare, ce activități extrașcolare am făcut, ce eseuri am scris. De asemenea, am dat și un interviu pe Skype, cu un absolvent de la Harvard, care a încercat să mă cunoască. Totodată, am susținut și un test de limbă.  Pentru Marea Britanie am început doar în toamna anului trecut să mă pregătesc, să întocmesc scrisoarea de intenție, să strâng scrisori de recomandare de la profesori”, ne-a explicat Raluca Vlad.

Foto: Virgil Simonescu

“Nu vreau să mă întorc acasă”

În ceea ce privește costurile, un an de studiu la Harvard costă 78.000 de dolari, însă Raluca va primi o bursă care acoperă 90% din costuri. În acești bani intră și cheltuielile cu hrana și cazarea în cămin.

“La Harvard, toată lumea stă în cămin. Într-un an sunt 1.600 de studenți, dintre care 300 – 400 nu sunt americani, sunt tineri admiși din toată lumea. O să încerc să-mi găsesc de lucru în timpul facultății, viza de student îmi permite să lucrez doar în cadrul universității, aș putea oferi meditații. Eu îmi doresc să profesez în domeniul Informaticii la finalizarea studiilor”, a explicat Raluca Vlad.

Timișoreanca spune, cu sinceritate, că nu ar vrea să se întoarcă în România după ce va termina facultatea.

“În acest moment, nu vreau să mă întorc acasă după ce termin facultatea, în SUA sunt oportunitățile mai mari. Ca să am un job bun în România mi se pare o pierdere de timp să merg până în SUA să studiez și să mă întorc în țară. (…) Comparativ cu țările din vestul Europei și din SUA, școlile preuniversitare din România sunt net superioare.


Nu știu ce e bine, dar cumva totul e bine gândit. Un elev care termină liceul aici se descurcă mult mai bine decât un elev care termină școala în altă țară și cred că ar trebui să apreciem școlile românești”, este de părere Raluca Vlad.

Timișoreanul admis la șapte universități

Radu Suciu este un alt elev genial al Timișoarei. La fel ca Raluca, este înscris în clasa a XII-a la Liceul Teoretic “Grigore Moisil”, specializarea Matematică – Informatică, intensiv Informatică. Tânărul a fost admis la Cambridge, plus la alte patru universități din Marea Britanie și două din Olanda. Iar Radu a ales Cambridge, unde vrea să studieze Dreptul și visează să devină un avocat de succes.

“De când am intrat la liceu m-am hotărât că o să vreau să studiez în afară la facultate. Inițial, voiam să merg pe Informatică, apoi am început să fac alte activități și mi-am dat seama că aș vrea să merg pe Drept, chiar dacă sunt la Matematică – Informatică. Am reușit să mă mențin la un standard bun la școală cu materiile de Matematică -Informatică și paralel să mă ocup de alte activități, cum sunt dezbaterile academice pe care le fac de multă vreme și public speaking. De când am intrat la liceu mi-am propus să fac ce-mi doresc la un nivel cât mai înalt, mai întâi academic și apoi și pe piața locurilor de muncă. Liceele din România sunt net superioare celor din afară, dar universitățile tind să-ți ofere mai multe posibilități de a te dezvolta în afară și să faci ce-ți place”, a explicat Radu Suciu.

Liceanul ne povestește că a terminat fiecare an de studiu cu medii în jur de 9,50, fiind unul dintre premianții clasei. În ceea ce privește pregătirea pentru admiterea la universitățile de top din străinătate, Radu a început să se documenteze din clasa a XI-a. Vara trecută, a și dat mai multe examene de Drept, dar și un test de limba engleză pentru a putea aplica. A completat dosarul de înscriere pe platformele online ale universităților, iar interviul la Cambridge l-a susținut în cadrul instituției, în Marea Britanie.

Foto: Virgil Simonescu

“Aveam emoții pentru Cambridge, mai ales în timpul interviului, pe care l-am avut în universitate. Patru probe am avut, dintre care una scrisă, susținute cu profesori de acolo. Fiecare probă avea un set de cerințe specifice, fiecare profesor voia să afle alte lucruri de la mine. Prima ofertă am primit-o de la UCL (n.r. University College London), iar asta m-a liniștit puțin, pentru că eram sigur că aveam o ofertă la o universitate super ok. M-am bucurat foarte tare când am aflat că am intrat la Cambridge. Știam că la interviu m-am descurcat cât de bine am putut, nu știam dacă e de ajuns pentru ce caută ei și aveam emoții, dar într-un fel eram sigur că măcar am făcut tot ce am putut”, a povestit Radu Suciu.

“În România ți se pun piedici”

Elevul din Timișoara va studia Dreptul timp de trei ani la Cambridge, apoi vrea să facă și masterul tot în Marea Britanie. Momentan, nu are planuri de a se întoarce în România după ce va finaliza studiile.

“Nu știu sigur dacă rămân în Marea Britanie, dar momentan nu am planuri să mă întorc acasă. Plus că mi-ar fi destul de greu să mă întorc, având în vedere că aș termina dreptul britanic, plus că acolo nu ai multe dintre piedicile pe care le ai în România în a face ceva la nivel înalt, dacă îți dorești și poți. În sensul că în unele cazuri, în România, nu contează doar cât știi, ci intervin și alți factori în deciziile altora. Nici acolo nu umblă câinii cu covrigi în coadă, dar e o diferență”, explică Radu Suciu.

Taxa de școlarizare la Cambridge este de 9.250 de lire, însă elevul timișorean spune că va primi un împrumut de la Guvernul britanic care va acoperi aceste costuri, urmând ca banii să-i returneze atunci când se va angaja. Radu și-a propus să învețe bine și să primească bursă, dar și să facă internship-uri la firme de drept din Marea Britanie, cu scopul de a prinde cât mai multă experiență de lucru.

Radu Suciu povestește că a reușit performanța de a fi admis la atât de multe universități de prestigiu din Europa pentru că a avut ambiția de a învăța.

Foto: Virgil Simonescu

“Mi se pare că aceste rezultate depind foarte mult de fiecare, dacă faci ce-ți place și ce te pasionează și dacă ești dispus să muncești foarte tare pentru asta. După ce ai atins un nivel de performanță, devine o inerție, devine un obicei să lucrezi, nici măcar nu mai simți ca o muncă neapărat. Normal, din când în când mai ai nevoie și de o perioadă de pauză și de refacere, dar dacă faci  ce-ți place, o să simți nevoia la un moment dat să te apuci iar, chiar dacă ai zis că iei pauza. Noi mai avem și timp liber, nu învățăm toată ziua. Avem timp de ieșit cu prietenii. Normal, uneori a trebuit să sacrificăm din distracție. Ziua are 24 de ore, sunt multe ore care pot fi folosite într-un mod util”, a conchis Radu Suciu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.