Fanii UTA ”taie panglica” la o arenă încă în șantier, cu bilet...

Fanii UTA ”taie panglica” la o arenă încă în șantier, cu bilet de intrare de 2 bani. Stadionul ”Francisc Neumann” din Arad nu e gata nici după patru ani UPDATE FOTO Cum s-a desfășurat evenimentul

0
DISTRIBUIȚI

Strategia de dezvoltare a Aradului adoptată în urmă cu zece ani, cu câteva luni înaintea alegerilor locale din 2008, i-a asigurat lui Gheorghe Falcă încă trei mandate de primar, însă a avut multe sincope pe parcurs.

Potrivit amplei documentaţii care însuma aproape 800 de pagini, Aradul, „condus de o guvernare locală responsabilă”, urma să devină un important centru cultural şi turistic de nivel european, cu centrul istoric şi cetatea reabilitate, cu spaţii verzi şi rezervaţii naturale, cu un spital nou şi multe alte minunăţii la care arădenii nici nu visau. Multe din investiţiile promise s-au făcut însă în bătaie de joc, altele au fost ratate, puncte de atracţie ale oraşului au fost lăsate în paragină sau se află în interminabile şantiere.

Un şantier interminabil

Unul dintre acestea este stadionul amenajat de Francisc Neumann în urmă cu 73 de ani şi retrocedat de instanţă moştenitorilor baronului. Aceştia l-au donat oraşului, cu condiţia de a-şi păstra destinaţia şi de a purta numele bunicului lor, „Francisc Neumann”. Încă din anul 2009, administraţia locală şi-a luat angajamentul de a moderniza stadionul „Francisc Neumann”, pe care echipa arădeană de fotbal a obţinut victorii de neuitat, acoperindu-se de glorie, dar care acum este nevoită să joace pe modestul stadion din comuna Şiria. Proiectul de modernizare a vechiului stadion vizează extinderea peluzelor, amenajarea gazonului, cu instalaţii de încălzire şi de irigare şi modernizarea instalaţiei de nocturnă.

În vara anului 2014, stadionul construit de baronul Neumann a fost distrus, după ce buldozerele au intrat în tribune, iar gazonul care fusese adus inițial din Anglia a rămas doar o amintire. Lucrările de modernizare au început un an mai târziu şi trebuiau finalizate în 2016, dar darea în folosinţă a stadionului a fost amânată de mai multe ori, ultimul termen promis de firma executantă Tehnodomus fiind 21 mai 2018. La împlinirea acestuia, stadionul este încă în şantier, deoarece administraţia locală nu a asigurat finanţarea pentru terminarea lucrărilor.

O inaugurare inedită

Suporterii echipei UTA, ajunşi la capătul răbdării, s-au hotărât să facă băşcălie de administraţia municipală, incapabilă să finalizeze un proiect promis arădenilor, şi să „inaugureze” stadionul neterminat. Au fost invitaţi toţi locuitorii Aradului să participe, cu mic cu mare, la „unul din cele mai aşteptate evenimente din oraşul Arad în acest deceniu… Veniţi în alb-roşu, cu fularul sau cu steagul şi cu chef de cântat! Vom tăia împreună panglica la intrare!” sună, mobilizator, apelul celor care au iniţiat ineditul protest.

Organizatorii „inaugurării” au tipărit şi au pus în vânzare bilete în valoare de 2 bani, pentru toţi cei care doresc să participe la tăierea panglicii noului stadion, anunţată pentru data de 22 mai, adică astăzi, de la ora 19.00, şi au montat pe gardul şantierului un banner care anunţa mult-aşteptatul eveniment. Acesta a fost însă înlăturat de şeful de şantier, în urma dispoziţiilor primite de la poliţia locală.

Stadioane distruse pentru supermarketuri

Primarul Falcă a demolat mai multe stadioane din Arad, unele parte importantă a istoriei oraşului, pentru a construi supermarketuri, şi a fost ameninţat cu plângeri penale. Nelipsit de obicei de la inaugurări cu tăieri de panglici, Gheorghe Falcă nu se va putea bucura de această spectaculoasă inaugurare, deoarece în aceste zile se află la un seminar tocmai în Japonia, pentru a mai învăţa câte ceva despre activităţile de planificare pe mai multe teme, printre care infrastructura urbană şi urbanismul.

Surse foto: aradon.ro, newsar.ro, specialarad.ro, wikipedia.org

UPDATE Aşa cum au promis, microbiştii arădeni s-au mobilizat aseară, pentru a tăia panglica inaugurală la stadionul „Francisc Neumann”  aflat de patru ani în şantier, după ce nici ultimul termen anunţat pentru finalizarea lucrărilor nu a fost respectat.


Acţiunea intens mediatizată, a dorit să admonesteze administraţia locală şi să o atenţioneze că promisiunile trebuie respectate.

Poliţia, jandarmeria şi poliţia locală au avut misiunea de a împiedica suporterii echipei UTA să ajungă în centrul oraşului, pentru a atenua cât de cât efectele protestului. Pe de altă parte, reprezentanţii firmei Tehnodomus spun că primăria nu a predat la timp amplasamentul şi au invocat o serie de alte impedimente care au dus la amânarea lucrărilor, printre care şi o reproiectare a acoperişului tribunelor care nu corespundea standardelor ISU. Ei pretind că e vorba doar de o „decalare” a termenului, stadionul urmând a fi terminat peste şase luni.

În faţa stadionului s-au adunat câteva sute de oameni, unde reproşurile la adresa lui Falcă, socotit principalul vinovat pentru tergiversarea lucrărilor, nu s-au lăsat aşteptate: „Când să ne întoarcem acasă, Falcă, ne-ai făcut din nou o farsă”, „Doi-trei muncitori rupţi de oboseală, termen de finalizare: campania electorală” au strigat ultraşii, care au afişat şi bannere cu „dedicaţii” la adresa primarului. Organizatorii au cerut participanţilor să aibă un comportament civilizat, să nu blocheze traficul şi să nu consume alcool, subliniind că demersul este unul paşnic, iar în cele 45 de minute ale protestului – durata unei reprize de fotbal – cei care s-au adunat în faţa stadionului  nu au dat forţelor de ordine motive de intervenţie. S-a tăiat panglica, s-a cântat, s-a scandat, s-a mâncat pizza „Falcă – patru oameni mănâncă o Capriciosa”, s-au evocat momentele de glorie ale „Bătrânei Doamne”, iar printre mesajele afișate a fost și „Ghiţă Falcă, pleacă din Arad! Du-te înapoi la Brad!”

Surse foto: livearad.ro, aradon.ro, specialarad.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.