Film, carte, spectacol pentru cei mici și cei mari la centrele culturale...

Film, carte, spectacol pentru cei mici și cei mari la centrele culturale din Timișoara, în luna mai

0
DISTRIBUIȚI

Ceainăria Cărtureşti găzduieşte, în data de 10 mai, de la ora 18.30, o nouă proiecţie în cadrul seriei de filme germane „FilmparaDE”, coproducţia germano-franco-austriacă „Înainte de răsărit”, realizată în anul 2016, care are în prim plan secvenţe din viaţa în exil a scriitorului evreu Stefan Zweig, un om aflat în căutarea unei ţări în care să poată trăi. Filmul, prezentat în limba germană, este subtitrat în limba engleză, iar intrarea este liberă.

În 16 mai, între orele 16.30 şi 17.30, la biblioteca Centrului Cultural German va avea loc un nou club de lectură, cu ajutorul a numeroase cărţi fascinante care stârnesc imaginaţia şi creativitatea copiilor. Numărul maxim de participanţi este de zece copii, iar înscrierile se pot face până în data de 11 mai, cititorii care deţin cardul „Cultura Plus” având prioritate. În aşteptarea zilei de 1 iunie, tot la bibliotecă va fi organizat în 23 mai, în acelaşi interval orar, un atelier creativ pentru copii, condiţiile de participare fiind aceleaşi ca la clubul de lectură.

„Căsuţa Piticilor”, un îndrăgit program divertisment pentru copii care se va desfăşura în 19 şi 20 mai, începând cu ora 10.00, la Institutul Francez, propune în acest an multă distracţie cu cele peste o sută de activităţi, spectacole de teatru, dans, muzică, jocuri, ateliere artistice sau demonstraţii sportive.


Nu va lipsi nici Minnie Maus, care a învăţat limba germană şi ştie să se joace, să picteze şi să modeleze.

Expoziţia „Images, Gestures, Memoires”, prezintă şase perspective ale artei video internaţionale care reflectă şi analizează exprimări şi abordări personale, sociale, politice sau întâmplări fictive şi va fi vernisată în 25 mai, ora 19.00 la „Ambasada „ Timişoara. Realizată de Centrul Cultural Timişoara în colaborare cu Neuen Berliner Kunstverein, expoziţia, ai cărei curatori sunt Silke Wittig şi Marius Babias, prezintă creaţii ale artiştilor Rosa Barba, Filipa César, Alejandro Cesarco, Laura Horelli, Rabih Mroué şi Hito Steyerl. Expoziţia va putea fi vizitată până în 6 iunie.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.