Instalație a unei artiste din Banat, expusă la Roma

Instalație a unei artiste din Banat, expusă la Roma

0
DISTRIBUIȚI

Accademia di Romania in Roma organizează astăzi, de la ora 15.00, în forumul împăratului Traian, un simpozion tehnico-artistic, intitulat „Columna mutãtio LA SPIRALE: dallʹideatione alla realizzazione dellʹopera”, care se înscrie în seria manifestărilor prilejuite de expoziţia „Traiano. Construire lʹImpero, creare LʹEuropa”, un omagiu adus de primăria oraşului Roma împăratului de la a cărui moarte s-au împlinit anul trecut 1900 de ani.

Cu acest prilej va fi expusă instalaţia „Columna mutãtio LA SPIRALE” realizată de artistul plastic Luminiţa Ţăranu, care face referinţă la „mutaţia” de semnificaţie petrecută în decursul istoriei, considerând opera ca un profund omagiu adus memoriei acelui trecut retrăit în prezent, în dialogul dintre valoarea istorică, artistică şi arheologică a Columnei lui Traian şi lumea contemporană.


Artista de origine română a vrut să ia ca punct de referinţă izvoarele de la care s-a inspirat Apolodor din Damasc, atunci când a proiectat columna ca o lungă panglică din marmură cu basoreliefuri, înfăşurată în jurul unui fus. Luminiţa Ţăranu a reinterpretat elementele compoziţionale esenţiale – gestica mişcării în spirală, continuitatea şi policromia originară – drept „chei de lectură”, creând o lucrare de maximă sinteză structurală şi figurativă, golită de materie şi redusă la pura geometrie. Lucrarea se desfăşoară pe orizontală, dorindu-se a fi o aluzie la descoperirea arheologică devenită obiect de muzeu, ca o metaforă a conceptului prin care istoria se scurge pe orizontală.

Luminiţa Ţăranu s-a născut la Lugoj şi este un artist plastic cunoscut şi apreciat în Italia, unde trăieşte de peste două decenii. În anul 2013, lucrarea ei, intitulată „Columna – Mutatio” (Coloana Italia-România), o viziune originală în cadrul evenimentelor care aniversau 1900 de ani de la terminarea Columnei împăratului Traian, a primit numeroase aprecieri, premii şi distincţii. Lucrarea Luminiţei Ţăranu poate fi văzută în Muzeul Civilizaţiei Române din Roma.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.