INTERVIU Quo Vadis: „De ce ar trebui să vii la concertul nostru? S-ar putea să-ți placă, să îți transmită ceva, s-ar putea să pleci mai fericit acasă“

Una din formațiile invitate în cadrul festivalului SoundArt, eveniment ce va avea loc în perioada 10 – 12 mai la Timișoara este Quo Vadis. Trupa înființată în 1991 care a debutat un an mai târziu în fața publicului local la un jam – session din Casa Studenților a susținut o serie de concerte în țară și în străinătate iar în anii 90 și a devenit un reper în muzica rock – blues autohtonă.După câțiva ani de pauză, în 2016, trupa a revenit cu un recital inclus în Zilele Culturii Maghiare, în formula Farkas László (chitară, voce, muzicuţă), Borbély Szilárd (tobe, percuție), Kiss Attila (chitară bas, voce) şi Teodor Pop (claviaturi). Începând din acest an, formația s-a pus din nou „pe treabă“ și pregătește și câteva piese noi, după cum ne-au declarat cei doi membri fondatori, Farkas László și Borbély Szilárd.

– După o perioadă de pauză și un concert în anul 2016, Quo Vadis revine în fața melomanilor. E un comeback, un revival?Cărui fapt s-a datorat dispariția voastră de pe scenă?
– Nu e un comeback, ci mai degrabă un revival. E o altă componență, o altă vibrație. Totul e altfel în afară de noi doi. În anii ăștia de întrerupere, în famiilie noastre a plouat cu copii. Cam în 2010 ne-am retras dar fără să stabilim clar acest lucru. A fost pe deoparte faptul că după apariția copiilor prioritățile noastre s-au schimbat. A mai fost și faptul că Pisti (n.n. – Ștefan Czifrak) a devenit membru Implant Pentru Refuz și că Bogy Nagy a devenit membru în Burning Table și colaborează și cu Eugen Caminschi sau cu Pro Musica. Toate astea s-au legat și am avut o perioadă de pauză de ani de zile, de prin 2011 până în 2016.
– Cum vedeți voi scena muzicală timișoreană în 2018, e mai bine sau mai rău decât în anii trecuți?
Nu vedem o explozie, chiar dacă informația este la îndemâna tuturor. Chiar dacă există Youtube și Internet lucrurile nu-s neapărat mai bune. În mod normal fiecare trupă ar fi trebuit să fie self publishing. Dincolo de practică asta mult, la noi mai puțin. Poate nu suntem la curent cu scena actuală timișoreană, adevărul e că rar ieșim din casă la concerte, doar dacă ceva ne face să fim foarte curioși. Nu e mai bine ca-n anii 90…
– V-ați gândit să vă schimbați stilul muzical?
– Problema e că și pe vremea noastră ceea ce cântam noi nu era mainstream. Acum e parcă și mai la periferie. Noi asta știm să cântăm și asta ne place. E greu de închipuit că am putea să ne schimbăm brusc stilul nostru. Să cântăm ceva mai vandabil. Nu vrem asta, nu suntem dispuși pentru așa ceva…
–  Revenind la anii în care Quo Vadis a fost „pe val“, cât de greu a fost să susțineți concerte în străinătate în anii 90?
– S-au legat greu cântările afară, erau alte vremuri. Adevărul e că noi nu ne-am propus neapărat să cântăm afară. Nu așa s-a pus problema. Am făcut rost de adrese și contacte ale unor organizatori de evenimente din străinătate și am aplicat. Am trimis plicuri, formulare de aplicare pe care le completam. Nu știm dacă ne-a ajutat sau nu în carieră faptul că am cântat afară. E drept, sună frumos asta în CV sau în ziar. Dar…nu știm exact dacă ne-a ajutat în carieră. Pe noi ne-a ajutat ca experiență de viață.
– Cum s-au încadrat în formația Quo Vadis cei doi membri noi?
Păi, pe vocalistul nostru Atilla Kiss l-am remarcat în 2007 când a jucat în opera rock István, a király. Am povestit, am cântat împreună și ne-am sudat. Clăparul Teodor Pop a adus o schimbare radicală. Hammond-ul este dragostea noastră veche. Ascultându-ne cum sunăm acum alături de Teo e clar că el este al patrulea puzzle care ne lipsea. Vine din jazz și cântă rock – blues frumos, este un muzician tot mai bun.
– Aveți programate două concerte în viitorul apropiat, la festivalul SoundArt și la Road Patrol Bikers Festival. Aveți de gând să scoateți și piese noi pe viitor?
– Am revenit pe scenă în 2016. A fost o primă încercare, după care am avut un deces în familie. Am reluat discuția la începutul acestui an și ne bucurăm că vom cânta la festivalul SoundArt și la Road Patrol. Avem de gând să menținem o activitate constantă, cel puțin la sala de repetiții cu siguranță. Cu gig-urile e o chestie capricioasă. Dar ne concentrăm pe repetiție și creație. Vrem să scoatem ceva nou, dar nu avem deadline. Vineri vom cânta opt piese din compozitiile noastre vechi, rearanjate cu clape, o să fie fresh pentru toată lumea. Vrem să cântăm și la alte festivaluri. Și da, vom scoate ceva nou. Se cere acest lucru. Toate drumurile duc acolo. Dacă ne ținem de repetiții e clar că vom scoate ceva nou.
– Care sunt gusturile voastre muzicale de acuma?S-a schimbat ceva din perioada anilor 90? Pentru cei care nu vă cunosc, care ar fi motivele pentru ca cineva să vină să vă vadă în recital?
– În mare parte avem aceleași gusturi. Doar că pe vremea aceea ascultam altcumva. Se ascultă muzică bună și astăzi. De ce ar trebui să vii la concertul nostru? S-ar putea să-ți placă, să îți transmită ceva, s-ar putea să pleci mai fericit acasă. E adevărat, sunt clișee, dar asta e….