Ioan T. Morar lansează „Șapte ani în Provence” la Timișoara

Ioan T. Morar lansează „Șapte ani în Provence” la Timișoara

0
DISTRIBUIȚI

Librăria „La Două Bufniţe” din Piaţa Unirii nr. 11 va găzdui joi, 17 mai, ora 18.30, lansarea volumului „Şapte ani în Provence” de Ioan T. Morar, apărut de curând la Editura Polirom, a cărui prezentare va fi făcută de criticul literar Mircea Mihăieş, prieten din copilărie cu autorul.

Mircea Mihăieş ţine să precizeze că în ciuda titlului, nu este vorba doar de o carte de călătorii, ci „în primul rând, o experienţă de viaţă: cum e să alegi să trăieşti departe de ţară, asumîndu-ţi, la propriu, o nouă existenţă. Scriitorul ne invită să-i fim alături în căutările, neliniştile, bucuriile, speranţele, uimirile, perplexităţile, descoperirile sale. Aventurile acestui «om vechi într-o lume nouă» sînt cuceritoare naraţiuni îmbibate în exotic, ce se constituie în veritabile confruntări de mentalităţi, culturi, sensibilităţi şi tradiţii. Pagină după pagină, o Provenţă miraculoasă, mitică şi ultramodernă în acelaşi timp, te subjugă, asemenea unui miraj încărcat de promisiuni. Aventura alături de Ioan T. Morar este şi un ghid preţios prin oraşele, cetăţile, podgoriile, mănăstirile provensale, potenţată de contactul cu grupuri şi societăţi inaccesibile – ca să nu spunem secrete.


Iar lectura – irezistibilă şi fascinantă – devine încă de la prima pagină o extensie a visului şi a dorinţei de a călca pe urmele autorului care te-a pus în contact cu atîtea frumuseţi şi mistere.”

La rândul lui, Ioan T. Morar, stabilit în present în localitatea provensală La Ciotat, mărturiseşte: „Aici, în Provence, dai peste fire care spun poveşti şi te duc la alte fire, la alte poveşti, la alţi oameni, la alte obiecte şi locuri, sub acelaşi cer de un albastru ireal care a atras atîţia pictori. Dacă îţi pui imaginaţia la treabă, poţi să-ţi închipui că această dimineaţă la un castel din Provence e o tapiserie colorată în care se împletesc fire venind din Roma, pete de culoare povestind despre Picasso, măslini aliniaţi pe coline, mistreţi atacînd viile, încăperi luxoase pentru viitorii miri, chiar imagini de pe Valea Oltului, nuanţe de prietenie adevărată şi sentimentul că, din cînd în cînd, ni se dă şansa de a vedea, în lumina unei clipe, imaginea Paradisului proiectată pe pămînt. Din cînd în cînd doar, şi din loc în loc. O tapiserie pe care v-o ofer cu drag.”

Ioan T. Morar s-a născut în 1956 în judeţul Arad iar în 1881 a absolvit, ca şef de promoţie, Facultatea de Filologie a Universităţii din Timişoara, secţia română-franceză. Până în anul 1986 a fost professor la liceul „Textila” din Lugoj dar făcea naveta la Timişoara iar pe cartea lui de vizită scria „navetist”. Din 1987 a devenit redactor al revistelor „Viaţa studenţească” şi „Amfiteatru” iar după 1989 a lucrat la mai multe publicaţii, fiind membru fondator al săptămânalului „Academia Caţavencu”, senior-editor la “Cotidianul” şi totodată actor talentat în grupul „Divertis”. Din 2010 până în 2012 a fost consul general la Marsilia.Este autorul mai multor volume de versuri care au fost premiate şi traduse în mai multe limbi şi a unor romane de succes, distinse la rândul lor cu premii importante.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.