Lipsa de personal, principala problemă în industria ospitalității din Timișoara. Cu ce...

Lipsa de personal, principala problemă în industria ospitalității din Timișoara. Cu ce soluție vin angajatorii din Asociația HORETIM VIDEO

0
DISTRIBUIȚI
Industria ospitalității are de suferit în Timișoara, oraș care se pregătește ca în anul 2021 să fie Capitală Europeană a Culturii. Problemele sunt multe, și nu doar de ordinul forței de muncă – un specific al zonei de vest din România -, dar și din perspectiva locurilor de cazare, a educației angajaților aflați în industria ospitalității sau probleme la nivelul de brand local.
Antreprenorii care au afaceri în zona ospitalității încearcă să contribuie la îmbunătățirea acestor aspecte. Asociația HORETIM este spectrul sub care s-au unit cei angrenați în afaceri din industria ospitalității: hoteluri, restaurante, cafenele, baruri, pizzerii etc. „Nu a fost ușor. Majoritatea a fost sceptică, pentru că au mai fost tentative. Și-au dat însă seama că avem interese comune. Mi-am dat seama că dacă nu vom discuta, dacă nu vom promova interesele comune, va fi mult mai greu”, a spus Corina Macri, președintele Asociației HORETIM, invitată la emisiunea PRESSALERT LIVE.
Probabil că cea mai importantă problemă care trebuie rezolvată este cea a forței de muncă. „Căutăm soluții de comun acord și am lansată o invitație colegilor mei. Timișoara se dezvoltă organic, natural. Dacă acum 14 ani erau câteva locații și așteptau 10 oameni la coadă să se angajeze, deci aveai de unde să alegi, acum acest business a crescut exponențial. Apar locații peste locații în fiecare sezon, chiar dacă unele se triază. Personalul nu a ținut pasul cu această dezvoltare.


Toată lumea a investit, însă nu în forța de muncă. Unii s-au retras, alții s-au pensionat iar alții au ales mirajul de a pleca afară, pentru că sunt bine plătiți pe termen scurt”, a spus Corina Macri.
Președintele Asociației HORETIM spune că acum salariile aceste domenii nu mai sunt de neglijat, însă a admis că și angajatorii poartă în spate o vină pentru situația în care s-a ajuns. „Înainte erau plătiți prost pentru că aveai de unde să alegi. Acum salariile au crescut, însă nu pe fondul îmbunătățirii calității personalului, ci datorită faptului că nu există oameni și trebuie atrași”, a specificat invitata PRESSALERT LIVE.
Pentru problemele legate de personal Asociația HORETIM încearcă să găsească soluții pe termen lung, adică formarea de personal pregătit, profesionist, apt să ofere servicii de calitate. „Din septembrie 2018 am obținut primele două clase în învățământul dual. Una este la Colegiul Tehnic Emanuil Ungureanu, cealaltă la Liceul Tehnologic de Industrie Alimentară. La primul dintre acestea clasa va fi pe sistem hotelier, în care vom avea inclusiv servicii în restaurante, bucătari de mic dejun, cameriste, recepționiste. Aceasta a fost acreditarea lor. Ne-am bucurat că e un proiect pe care-l putem porni. Cei de la Ungureanu mai au o clasă pe comerț, astfel că beneficiem de experiența lor. La celălalt liceu avem clasă pentru bucătari, patiseri, preparator de produse făinoase, special pentru pizerii, pe parte de patiserie, cofetării”, a dezvăluit Corina Macri.
Urmează acum atragerea către aceste clase a elevilor care-și doresc o carieră în industria ospitalieră. „Este foarte importantă promovarea, mai ales în mediul rural. Eu cred că este esențial învățământul dual, pentru că atragi un copil motivat. Ei vin la școala aceasta să se pregătească pentru oa numită meserie, nu vin ca la o școală profesională, pentru că nu au intrat la alte licee. Aceasta este perioada în care formăm clasele. Trebuie să discutăm cu părinții, ca ei să înțeleagă ce înseamnă pentru copii învățământul dual”, a menționat Corina Macri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.