Un om al străzii a murit după ce a fost bătut şi...

Un om al străzii a murit după ce a fost bătut şi înjughiat de doi bărbaţi, în plină zi, la Timişoara

1
DISTRIBUIȚI

Scena de o violenţă ieşită din comun a avut loc în Timişoara, într-o clădire părăsită de pe strada Mareşal Constantin Prezan, în miezul zilei de vineri, 4 mai, în jurul orei 14.00, iar victima a murit noaptea trecută.

Pe fondul consumului de alcool, persoana fără locuinţă a fost bătută cu pumnii şi cu picioarele vreme de câteva minute bune de doi bărbaţi, B.F, respectiv C.G.I.


Nu a fost îndeajuns pentru primul dintre aceştia, care s-a folosit de un par şi de un cuţit. A continuat să-l lovească pe omul străzii, iar apoi să-l înjunghie cu un cuţit, până l-a lăsat la pământ, iar ulterior a plecat de la faţa locului.

Persoana agresată a scăpat şi a ajuns, chiar şi aşa, pe propriile picioare, la Spitalul Judeţean Timişoara, unde a fost internat. Medicii au încercat să-i salveze viaţa, însă rănile s-au dovedit a fi mortale, întrucât în noaptea trecută victima a decedat. Potrivit raportului IML (Institutul de medicină legală) Timişoara, rănile de la rinichiul stâng i-au fost fatale.

Cazul a ajuns în atenţia Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara. Iniţial a fost începută urmărirea penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă faţă de cei doi agresori, arestaţi pentru o perioadă de 30 de zile. În urma morţii victimei, încadrarea juridică a fost schimbată în infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, urmând ca Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş să soluţioneze cazul.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.