Formația timișoreană Persona a lansat un nou videoclip, piesa 100 Lies având parte de o poveste realizată de cei de la Electronic Resistance.
Recent, membrii formației au anunțat că trupa a pregătit un comeback, după o pauză de doi ani, concertul lor urmând să se desfășoare în cadrul Revolution Festival, eveniment ce va avea loc la Muzeul Satului Bănățean în perioada 31 mai – 2 iunie.
Timişorenii de la Persona s-au format ca trupă în anul 2003, numele formației fiind inspirat de filmul omonim al regizorului suedez Ingmar Bergman. Primul recital al tânărului grup s-a desfășurat la mijlocul acelui an, în luna iunie, în incinta acum defunctului club Lemon. Primele „demo”-uri („Home in the Arms”, „Computer Breakdown”, „Ride on Love Street” şi „Momentary Lack of Passion”) au fost înregistrate la mijlocul anilor 2000 şi au fost bine primite de publicul din întreaga ţară. Cu ocazia primului concert acustic al celor de la Persona – desfăşurat la un alt local de atunci dispărut, Jazz Club Pod 16 – băieţii au demonstrat, dacă mai era cazul, că formaţia a avut toate atu-urile pentru a deveni un nume de referinţă în scena rock naţonală, stilul abordat de timişoreni fiind unul cu mult „lipici“ la urechile celor plictisiţi de sunetul popular printre prea multe trupe de rock din acea vreme.
Albumul „Suburbia Afterlife”, a fost înregistrat în Timişoara şi masterizat în Germania de Sven Bonse, sound-tehnicianul celor de la Reamonn.
Primul single, „Head on the Door”, a fost difuzat în heavy rotation de radiourile nationale şi a intrat pe locul 1 în Topshow la Radio Guerilla. Pe lângă un număr mare de concerte în cluburile româneşti, Persona a cântat la principalele festivaluri din Romania (Stuffstock, Bestfest, Peninsula, Under London, Rock la Mureş, Peninsula), împărţind scena cu trupe ca dEUS, The Charlatans, Ting Tings, Santana, Robots in Disguise, Trash Fashion, The Swan Bride (SK) sau Amber Smith (HU). În afara ţării, Persona a concertat în Ungaria, la Debrecen, precum şi în celebrul club A38 din Budapesta, respectiv în Germania, la Brunswick (Firefield Festival), Gelnhausen şi Berlin.
În luna septembrie a anului 2015, fanii formaţiei timişorene au avut parte de o veste cât se poate de tristă: trupa a decis să-şi încheie activitatea. „Mulţumim pentru toată dragostea şi suportul pe care ni l-aţi acordat, a fost o călătorie minunată. Persona nu mai există. Salutări şi urmăriţi-vă visele, oricare ar fi acestea“, a fost mesajul pe care membrii trupei l-au postat pe pagina oficială de Facebook a formației.
Noua melodie a celor de la Persona a fost înregistrată în studioul DStudio Pro Timişoara, a fost produsă de Attila Lukinici și Gaben, iar răspunzătorul pentru editarea video a fost Cristian Văduva.