POVESTEA lui Giuka, profesorul de chitară prin mâna căruia au trecut sute...

POVESTEA lui Giuka, profesorul de chitară prin mâna căruia au trecut sute de tineri: „Viața mea a fost aplaudată de furculițe și cuțite“

1
DISTRIBUIȚI
Foto: Virgil Simonescu

În rândul melomanilor timișoreni care au prins vremurile de demult, numele de Katalinici Gheorghe (sau „Giuka“ cum este cunoscut de toată lumea) nu mai are nevoie de prezentare. Artistul născut în data de 4 ianuarie 1949 și-a lăsat amprenta ca și profesor de chitară în rândul multor generații, find printre altele și dirijor al grupului Folk24 la Școala Generală nr.24 din Timișoara, căreia i-a compus dealtfel și un imn oficial. Născut într-o famile cu puține resurse materiale din Recaș, Giuka s-a îndrăgostit de microbul muzicii în perioada liceului, după ce i-a văzut pe membrii formației Sincron cântând piese ale renumitului grup britanic The Shadows.

„Cântam la orchestra Liceului din Recaș la acordeon și m-am îndrăgostit de chitara electrică. Doi ani de zile am strâns bani ca să-mi cumpăr prima chitară cu 1400 de lei. După asta, am început să cresc în ochii colegilor. Mai apoi am format trupa The Lonely, unde cântam piese de Beatles și alte lucruri de atunci la modă. Participam și la concursul Dialog la Distanță, un fel de Cântarea României între școli. Printre locurile unde am mai cântat în acea vreme a fost Grădina CFR-ului (de lângă Gara de Nord) sau clubul Tehnolemn, unde era numai muzică instrumentală. Acolo fetele stăteau într-o parte și băieții în alta, la începutul serii. Apoi începeau să danseze. Cântam în fiecare joi, sâmbătă și duminică și programul ținea de la ora 19 până la ora 23. Pe vremea aceea aveam niște nasturi de metal făcuți la comandă, exact ca cei pe care îi purta George Harrison de la Beatles. Nu puteam să mă uit după gagici, că trebuia să mă uit după note. Care erau trecute în caiete. Șeful de trupă ne spunea „cântăm piesa cu numărul 36“ și toți căutam prin caiete“, își amintește artistul care de-a lungul anilor a colaborat cu o serie de trupe ca Poliphon, Clasic XX, Meridian, Stelele, Sound Group sau Ambiental.

Adevărata pasiune pentru muzică a venit după terminarea stagiului de armată, unde Giuka a avut parte de îndrumători cât se poate de profesioniști. În 1971, aflat în primul an de facultate, artistul a început colaborarea cu trupa Stelele, cu care un an mai târziu a participat la un festival muzical din Iași, alături de cele mai cunoscute trupe din acea perioadă Sfinx, Roșu și Negru, Phoenix sau Mondial.

Primele colaborări

„Inițial am vrut să dau la electronică. În armată, am fost remarcat de Sorin Movileanu, fostul soț al Angelei Similea. Mai apoi, în ciclul doi am cântat și cu Iuliu Merca, la spectacolele organizate la Casa Arnatei din Ploiești. Când am venit înapoi, am dat la Facultatea de Muzică și i-am cunoscut pe cei de la Stelele. Am început să cântăm la Mecanică, unde coordonator artistic era Francisc Boldea (n.n. – actualul primar al orașului Lugoj), un adevărat meloman“, spune Giuka.

Concomitent cu spectacolele susținute cu Facultatea de Muzică artistul a început și colaborarea cu Barul de Noapte de la Hotel Continental și cu alte restaurante din orașul nostru, iar după terminarea facultății a colaborat și la spectacolele de estradă organizate de Teatrul German de Stat, având colaborări cu artiști ca Aurelian Andreescu, Corina Chiriac, Dan Spătaru, Mihai Constantinescu, Dem Rădulescu sau Nicu Constantin.
„La începutul anilor 70 noi cântam la restaurantul de la Conti și Phoenix erau jos.


Ni se cerea să cântăm 70 la sută muzică românească în repertoriu, dar nu ne conformam, doar când veneau controalele. Erau mulți străini și multă lume știa piese de la Radio Europa Liberă. Cântam la început de la 11 seara până la 4 dimineața, aveam salariu foarte bun. Ni se plătea spor de noapte, uzura instrumentelor, orele de repetiții, am câștigat foarte bine în acea perioadă. Cu sporuri cu tot, luam aproape 5000 de lei pe hârtie, dar statul lua impozit și râmâneam cam cu 2800 de lei. Continental-ul era singurul bar din vestul țării și era un program foarte complex, cu dansuri, soliști. Timp de 20 de ani am cântat în fiecare vară la mare. Era o altă atmosferă acolo, erau mulți străini, cântam multe piese în limba germană și asta ne-a ajutat să ne cumpărăm scule profesioniste, care pe vremea aceea erau foarte greu de procurat. E drept, când cântam la Conti de exemplu, aveam ținuta obligatorie, trebuia să avem pantalonii călcați la dungă“, își amintește artistul.

Activitatea didactică a lui Giuka a început în 1975 la Școala Ajutătoare din Recaș și a inclus și stagii la Școala Generală Nr. 24 sau Liceul Pedagogic „Carmen Sylva“, iar printre artiștii care s-au „format“ prin mâna lui se numără și Horea Crișovan.
„Dintotdeauna am făcut cu dragoste această meserie. Nu am fost exigent și mi-a plăcut să îndrum copii spre muzică. Horea Crișovan era vecin de bloc cu mine și l-am văzut că are nerv, i-am dat și prima chitară electrică, după care a explodat cu un talent fantastic. Am pregătit sute de chitariști, la fiecare oră aduceam chitariști care îi acompaniau pe ceilalți copii. Și așa, și ei învățau să zdrăgăne“, își amintește Giuka, care a cântat de aproape trei decenii alături de Sergiu Simionese, Edmund Dandoczi și Dolina Iancu în formația Ambiental.

Chiar dacă în trecut, în Timișoara orchestrele de restaurante animau viața de noapte , astăzi acest lucru nu se mai întâmplă. Din multiple cauze, printre care se numără și faptul că patronii de restaurante consideră orchestrele o „chestie comunistă“.
„După Revoluție s-au schimbat lucrurile. Norocul nostru a fost că pe vremurile acelea ne-a plătit statul. Ușor – ușor orchestrele au dispărut. Viața mea a fost aplaudată de furculițe și cuțite. Așa e când cânți la restaurant, din o sută de oameni doi te urmăresc și restul mănâncă. Până nu demult, am avut tot timpul unde să cântăm, ne chemeau fără să ne facem reclamă. Acum nu se mai cântă, patronii nu mai vor să plătească o formație. Unii consideră treaba asta comunistă. Alții vor să angajeze trupe doar dacă sunt cunoscute pe sticlă. Afară se mai cântă mult în restaurante, așa cum era pe vremuri la noi. Mai demult în Timișoara erau zece localuri cu zece orchestre. Acum sunt o sută de localuri și nicio orchestră“, spune Giuka.

”Muzica românească actuală este foarte computerizată”

În ceea ce privește muzica românească actuală, Giuka consideră că lucrurile s-au schimbat nu neapărat în bine, iar faptul că tinerii nu mai au cultură muzicală este cât se poate de grav.
„Muzica românească actuală este foarte computerizată. Mesajul este slab și…sunt folosite mai mult domnișoare care arată bine. Care știu să cânte trei melodii. Noi știam să cântăm 300 de melodii, la ei e vorba de trei. Toate-s cam pe aceleași calapod și mesajele și orchestrațiile. E foarte rău că educația muzicală a decăzut. Tinerii se educă singuri, își aleg ce le place lor sau sunt influențați de anturaj. Este un declin al culturii muzicale și acest fapt m-a determinat și să mă pensionez cu doi ani înainte de termen. Muzica e un univers de mii de genuri, iar copii ar trebui să fie informați științific pentru ca să guste un gen sau altul. Pentru viitorul apropiat vreau să fac ceva interesant cu prietenul meu Ladislau Domolki, care este foarte talentat, e un proiect cu care vrem să ieșim“, a mai precizat Giuka.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.