Retim, amendată din nou de Poliția Locală Timișoara. Ce nereguli au fost...

Retim, amendată din nou de Poliția Locală Timișoara. Ce nereguli au fost descoperite FOTO

0
DISTRIBUIȚI

Societatea de salubrizare Retim a fost din nou amendată de Poliția Locală Timișoara, după ce s-au descoperit o serie de nereguli. Reprezentanții instituției anunță că, după primele 19 sancțiuni aplicate în urmă cu o săptămână, în valoare de 45.000 de lei, în aceste zile au fost acordate încă 13 amenzi, în valoare totală de 28.500 de lei.

Opt dintre amenzi au fost aplicate pentru necolectarea reziduurilor stradale rezultate din măturarea străzilor. Astfel de probleme au fost constatate pe străzi precum Splaiul Nistrului, Simion Bărnuțiu, Renasterii, M. Kogălniceanu, Timiș, Liege, Sfinții Apostoli Petru și Pavel, Lorena.

De asemenea, alte cinci sancțiuni au fost încheiate pentru nerespectarea frecvenței lucrărilor prevăzute în graficele de salubrizare stradală, în urma campaniei de curățenie de primăvară. Astfel de nereguli fiind semnalate pe străzile Timotei Cipariu, Al. Odobescu, Aluniș, C. Porumbescu, W. Shakespeare.

“În ambele încălcări legislative sancțiunile aplicate au fost cele maxime. Poliția Locală va continua să monitorizeze activitatea desfășurată de societatea de salubrizare a orașului pentru ca aceasta să-și respecte îndatoririle prevăzute de legislația în vigoare, atrăgând totodată atenția și cetățenilor, asociațiilor de proprietari și societăților comerciale că, la rândul lor, sunt obligate să mențină curățenia în împrejurimile caselor, curților, blocurilor de locuințe și sediilor pe care le folosesc.


De asemenea, se aplică în continuare sancțiuni contravenționale persoanelor surprinse abandonând deșeuri pe domeniul public”, transmite Poliția Locală Timișoara.

Reprezentanții instituției fac din nou apel la timișoreni să-i sprijine pe polițiștii locali în acțiunile de a identifica persoanele care abandonează deșeuri pe domeniul public. Sesizări se pot face la numerele de telefon 0256.968 sau 0256.246.112 sau prin e-mail la adresa contact@politialoctm.ro, în cazul în care au surprins prin imagini foto sau video persoane care aruncă deșeuri pe domeniul public.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.