De ce crede directorul executiv al ETA2U că Timișoara pierde teren în...

De ce crede directorul executiv al ETA2U că Timișoara pierde teren în fața Clujului, în IT VIDEO

0
DISTRIBUIȚI

Timișoara și Cluj-Napoca, două orașe în plină dezvoltare, sunt rivale în multe domenii. Invitat la PRESSALERT LIVE, directorul executiv al ETA2U, Stelian Câmpianu, crede că orașul de sub Feleac i-a luat fața capitalei Banatului în ceea ce privește dezvoltarea în domeniul IT.

„Cu riscul de a fi criticat, cred că cei din Cluj au fost mai capabili să atragă în ultimii doi ani pentru partea de industrie de IT, mai ales în ceea ce privește dezvoltarea software”, a spus Câmpianu. Toate acestea, deși, din punctul său de vedere, Timișoara părea că se află în fața Clujului. „Clujul părea că a rămas în urmă, însă, siliți fiind, au făcut ceva, iar acum culeg roadele. La Timișoara s-a intrat în inerție. Toți eram prea ocupați cu ceea ce avem de făcut acum, ca să ne gândim la ce facem mâine. La Cluj lumea nu era așa ocupată, a apucat să gândească și ce va face mâine.


Pe ultima sută de metri le-a ieșit. Clujul e un competitor serios pentru Timișoara din acest punct de vedere”, a admis directorul executiv al ETA2U, aflat în studioul HDV.

Ca în toate domeniile, și în zona de IT există probleme cu forța de muncă. „Noi avem angajați care lucrează, însă nu din Timișoara, ca să compensăm. S-a ajuns să avem colaboratori din diverse părți ale țării”, spune Stelian Câmpianu. Cu toate problemele de personal, directorul ETA2U a specificat că „preferăm să avem angajații noștri. Succesul se datorează colegilor mei. Nimic din ce am realizat noi nu se datorează că cineva ar fi pus cireașa la coadă. Am foarte mulți oameni certificați. Au rezistat în companie cei pasionați, care au vrut să facă lucruri complexe, la care nu a contat titulatura. E o chestie de pasiune”.

Nici numărul absolvenților nu este unul satisfăcător în comparație cu expasiunea pe care o cunoaște domeniul IT. „Eu cred că piața locală va rezista la această creștere. Suntem un pol cu multă tehnologie de vârf și know how. Timișoara va reuși să atragă oameni în continuare. Este o discuție cu numărul de absolvenți din Timișoara, care este total insuficient. Nu sunt eu cel care știe cum se fac politicile la nivel național, însă cred că universitățile din orașele în care există industrie, care se dezvoltă, trebuie susținute, încurajate. Nu va fi Timișoara capabilă să producă câți oameni s-ar putea angaja în zona de IT”, a explicat Stelian Câmpianu, directorul executiv al ETA2U, la PRESSALERT LIVE.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.