Scenariu-șoc legat de susținerea pe care PNL-ul o acordă lui Nicolae Robu...

Scenariu-șoc legat de susținerea pe care PNL-ul o acordă lui Nicolae Robu pentru candidatura la un nou mandat de primar VIDEO

0
DISTRIBUIȚI

Deputatul PSD Alfred Simonis, invitat la emisiunea PRESSALERT LIVE, a dezvăluit că în interiorul PNL există voci care nu l-ar mai susține pe Nicolae Robu pentru o viitoare candidatură la Primăria Timișoara.

„Eu vă spun ce se discută acolo, în PNL. Nu știu care ar fi motivele. Cred că nu l-ar mai susține din dragoste față de oraș care, evident, e captiv. În această cheie văd că există posibilitatea ca PNL Timiș să nu- mai susțină pe Nicolae Robu”, a spus Alfred Simonis, prezent în studioul HDV. De altfel, deputatul PSD a reamintit că primarul Timișoarei a avut în trecut și o declarație prin care spunea că poate candida fără probleme din postura de independent.

Legat de proiectul Timișoara Capitală Culturală Europeană 2021, Simonis l-a atacat pe Robu, despre care a menționat că: „nu a făcut niciun demers, nici măcar nu a crezut în proiect. E meritul Simonei Neumann și a staff-ului dânsei. Încercăm să surmontăm chestiunile apărute din cauza lui Robu. Prin Ion Ardeal Ieremia încercăm să scurtcircuităm acest drum, să aflăm mai multe informații mult mai repede.


Ardeal Ieremia e foarte activ, însă cu toții trebuie să înțelegem importanța acestui titlu și să tragem la aceeași căruță. Robu nu este în stare să facă echipă cu nimeni”, a specificat Alfred Simonis.

Regizorul Ion Ardeal Ieremia a fost numit secretar de stat în Ministerul Culturii tocmai pentru a strânge legătura, în contextul 2021, dintre Timișoara și oficialitățile centrale. „Am insistat mult noi, ca filială, pentru numirea lui Ardeal Ieremia în funcția de secretar de stat. E un proiect imens, enorm. Robu nu înțelege anvergura proiectului. O judecă la modul personal. Tot ce nu este ideea lui e greșit. Nicolae Robu nu are niciun merit pentru câștigarea acestui titlu”, a adăugat Simonis.

Timișoara a scăpat de returnarea a sumei de 6 milioane de euro, sumă provenită din fonduri europene pentru proiectul reabilitării malurilor Begăi. Chiar dacă Nicolae Robu și-a asumat merite pentru reușită, Alfred Simonis a explicat că „Ministerul Transporturilor a hotărât înființarea Adminsitrației Canalului Navigabil Bega, iar primarul ar trebui să fie recunoscător Guvernului PSD că Timișoara nu va pierde acești bani. Doar eu am vorbit de vreo cinci ori cu ministrul (n.r. – Lucian Șova). Banii se puteau pierde pentru că proiectul a fost prost implementat. Și ministrul a spus același lucru. Toate prostiile lui Robu le reparăm. Este meritul guvernului PSD și a membrilor Comisiei de Transporturi”.

„Robu poate să-mi mulțumească și mie, o spun cu modestie. El habar nu are ce se discută la București. Există foarte multe probleme care țin de incapacitatea dânsului de a manageria un oraș de talia Timișoarei”, a conchis deputatul Alfred Simonis.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.