Apartamentele scoase la vânzare în capitala Banatului, indiferent de cartier, sunt tot mai scumpe. În zona ultracentrală, Medicină și Piața Unirii prețurile sunt cele mai mari.
Dintre marile centre regionale din România, la Timișoara s-au scumpit cel mai mult apartamentele în primele trei luni ale acestui an. Vorbim de o creștere a prețurilor de 2,6% în primul trimestru. De asemenea, în ultimul an, locuințele din capitala Banatului s-au apreciat, în medie, cu 10%.
Potrivit unei analize realizate de Imobiliare.ro, spre deosebire de Cluj-Napoca și București, unde au fost cartiere care au înregistrat și scăderi de prețuri în perioada ianuarie – martie 2018, în orașul de pe Bega prețurile au avut o evoluție pozitivă în toate zonele, între 0,4% și 7,5%.
Pe de altă parte, topul celor mai scumpe cartiere din Timișoara a suferit modificări majore în ultimele trei luni.
Astfel, au ieșit din top cartiere cotate în trecut destul de bine, precum Circumvalațiunii, Lipovei și Aradului. Acestea au fost înlocuite cu cartiere care în primul trimestru al anului au atins pragul de 1.200 de euro pe metru pătrat, ca preț mediu cerut la apartamente: Torontalului (după o apreciere de 7,5%) și Braytim (după o apreciere de 7,4%).
Interesant de observat este alinierea prețurilor medii pe metru pătrat a cartierelor din acest top la nivelul de 1.200 de euro, după o apreciere de 4%, respectiv de 4,2%: Complex Studențesc, Dacia, Elisabetin, Olimpia-Stadion, respectiv zona Centrală, Bălcescu, Take Ionescu și Piața Maria.
Nu există diferențe foarte mari de preț pe metru pătrat între cartierele timișorene, potrivit Imobiliare.ro, apartamentele oscilând între 1.090 de euro pe metru pătrat în cele mai accesibile zone, precum Bucovina – Simion Bărnuțiu – Gării – Dorobanților sau Mircea cel Bătrân, și 1.200 de euro pe metru pătrat în zonele centrale. Singura excepție se întâlnește la apartamentele din zona ultracentrală, Medicină și Piața Unirii, unde prețul cerut pe metru pătrat a ajuns la o medie de 1.470 de euro, după o evoluție de +4% în ultimele trei luni.
380 de euro pe metru pătrat este diferența de preț dintre cea mai scumpă, 1.470 euro pe metru pătrat, și cea mai ieftină zonă din Timișoara, 1.090 euro pe metru pătrat.