Societatea de Drumuri Municipale este una dintre societățile Consiliului Local Timișoara căreia administrația Robu i-a dat, practic, monopol pe lucrările de reparație și întreținere a străzilor, podurilor din municipiu și a „infrastructurii intrainstituționale a municipalității”. Astfel, SDM are asigurat front de lucru, iar furnizorii, unii apropiați de majoritatea care conduce orașul, au asigurată piață de desfacere. Consiliul de administrație al societății este dominat de liberali ca și conducerea executivă.
Anul trecut, SDM a efectuat pentru Primăria Timișoara lucrări de peste 16,2 milioane lei. Cei mai mulți bani au fost alocați pentru asfaltarea străzilor – 14,8 milioane lei și „plombe” de 429.729 lei. Pentru repararea trotuarelor, societatea a facturat, în 2017, 427.734 lei, iar pentru refacerea de terenuri de sport la instituții de învățământ alți 550.190 lei. Din toate lucrările efectuate anul trecut, municipalitatea a plătit peste 14,3 milioane lei.
PRESSALERT.ro a solicitat societății de stat să comunice care sunt firmele de la care a închiriat utilaje și a cumpărat materiale de construcții și cu ce preț. Nu întâmplător am solicitat aceste informații. Vă reamintim, că la emisiunea PRESSALERT LIVE am dezvăluit faptul că societatea de salubritate Retim, în care Consiliul Local Timișoara este acționar cu 50%, a închiriat de la firma acționarului german, mașini la prețuri enorme în condițiile în care compania avea bani să le cumpere.
S-a ajuns la situația în care pentru o Dacie care costa 8.000 euro să se plătească chirii de 17.000 euro sau chirii de un milion de lei pentru o gunoieră care costă 80.000 euro.
Omerta pe motiv de concurență
SDM a refuzat să comunice aceste informații concrete, ci doar niște sume generale. Motivarea societății de stat a fost că solicitările „vizează o serie de date privitoare la activitățile financiare și comerciale ale societății noastre, motiv pentru care nu putem furniza aceste date, deoarece publicitatea acestora ar aduce atingere principiului concurenței loiale.(…) Totodată, datele solicitate de către dumneavoastră, trebuie protejate și prin luarea în considerare a principiului confidențialității informațiilor de natură comercială, în piață existând o serie de competitori cu interese contrarii, ori în aceste condiții considerăm că se impune protejarea unor astfel de informații, cu atât mai mult cu cât societatea noastră respectă dispozițiile legale incidente cu privire la achizițiile publice”, se arată în răspunsul semnat de directorul general al SDM, Valentin Martânov. „Detaliul” uitat de SDM este că societatea are practic monopol pe aceste lucrări și nu este vorba de a se afla în competiție cu alte societăți de profil.
Cum se împart cheltuielile
Pentru utilajele închiriate în 2016, SDM a plătit 58.201 lei, iar în 2017 – 68.100, 82. În 2017, valoarea materialelor achiziționate de societate a fost cu două milioane de lei mai mare față de anul anterior. Suma cea mai mare s-a plătit pentru bitum rutier – peste 6,2 milioane lei, produse de balastieră – peste 2,7 milioane lei, produse de carieră – peste 1,7 milioane lei, ciment și filer – aproape 1,3 milioane lei și emulsie – 414,892 lei. Interesant este că în 2017 a crescut valoarea bitumului cumpărat cu peste un milion de lei și s-a dublat valoarea în cazul produselor de carieră.