Meci de groază în Covasna: ACS Poli a suferit la Sfântu Gheorghe...

Meci de groază în Covasna: ACS Poli a suferit la Sfântu Gheorghe cel mai sever eșec din 2018. Momente de panică la accidentarea lui Haruț FOTO

0
DISTRIBUIȚI
Foto: acspoli.ro

ACS Poli mergea cu oarecare speranțe în Covasna după succesul cu Juventus. Deși au beneficiat aproape o repriză de un om în plus pe teren timișorenii au sfârșit prin a pierde la scor partida din deplasare cu Sepsi Sf. Gheorghe. 0-3 prin dubla lui Istvan Fulop și reușita lui Tandia. În prima repriză Denis Haruț a suferit o accidentare care a dat mari emoții, a fost transportat cu ambulanța de pe teren, dar din fericire e în afara oricărui pericol.

Neaga a schimbat sistemul pentru deplasarea din Covasna iar primele minute la Sf. Gheorghe au fost destul de alerte. Raț și-a încercat șutul de la distanță în minutul 23, dar gazdele au avut o ocazie uriașă opt minute mai târziu. Mingea a țopăit în fața lui Straton, încurcat și de un coleg, iar Hamed a reluat cu capul spre poartă, dar nu foarte puternic, fapt ce i-a permis lui Șeroni să salveze situația, aproape cu riscul unei accidentări.

Haruț, transportat cu ambulanța

Jucătorii ambelor echipe au avut emoții mari în minutul 36 al partidei. Atunci când Kuku s-a ciocnit cap în cap cu Denis Haruț. Jucătorul timișorenilor a avut mai mult de suferit. Secunde bune acesta a rămas întins pe gazon și două ambulanțe au intervenit rapid. În cele din urmă tânărului jucător i-a fost imobilizat gâtul și a fost transportat la spital. Veștile ulterioare sunt pozitive, Haruț îți înghițise limba la acel impact, dar și-a revenit conform oficialilor timișoreni de la fața locului. Jucătorul a fost înlocuit cu Bîrnoi.

Foto: digisport.ro

Gol încasat după eliminarea lui Kuku

Benjamin Kuku nu a avut probleme și dorea să continue partida, dar după o discuție cu Marcel Bîrsan i s-a arătat cartonașul roșu, nu e sigur dacă arbitrul l-a eliminat pentru intervenție sau pentru faptul că atacatul gazdelor a pus mâna pe el când îi oferea explicații.


Eliminarea mai mult i-a îndârjit pe elevii lui Eugen Neagoe iar la ultima fază a reprizei Sepsi a deschis scorul în urma unei lovituri libere. Istvan Fulop a executat perfect din fața careului iar Straton a rămas țintuit în poartă.

În ciuda omului în plus timișorenii nu au arătat un joc bun în partea secundă. În minutul 65 Roman nu ajunge la un balon deviat de Drăghici în câțiva metri. ACS Poli putea beneficia chiar de doi oameni în plus opt minute mai târziu, când Cânu e lovit peste picioare de Istvan Fulop, jucător care avea deja cartonaș galben, dar arbitrul nu a dictat decât un simplu fault. O altă fază notabilă s-a derulat cu 12 minute înainte de final, când recentrarea lui Străuț e respinsă de Vieira, riscant, în corner. Minutul 80 a adus însă, culmea, golul 2 al lui Istvan Fulop, care l-a depășit ușor pe Șeroni și l-a învins pe Straton din interiorul careului.

Final 10 la 10

Ca seara să fie completă pentru vizitatori, Gabriel Cânu e eliminat oarecum ușor peste două minute, când împiedică un adversar ținut inițial de Roman și vede prin urmare al doilea cartonaș galben. Sepsi nu întârzie să profite și de această ”liberă”. De această dată execuția îi aparține lui Tandia, al cărui șut a fost deviat de același Roman și Straton a fost prins pe picior greșit.

Acest 0-3 înseamnă că ACS Poli rămâne în zona fierbinte a clasamentului după zece runde din play out, timișorenii au doar 22 de puncte. Cât are și Mediașul cu un meci mai puțin. Sepsi e ca și salvată cu 29 puncte acumulate. A fost totodată și cel mai dur eșec din acest an pentru bănățeni, care chiar și în seria prelungită de secetă nu cedau la multe goluri diferență.

Sepsi Sf. Gheorghe: Niczuly – Dalmau, Viera, Ursu, Sato – Ghinga, I. Fülöp (81 Gorrin) – Oliveira (55 Petrovikj, Tandia, Hamed (88 C. Dima) – Kuku. Pe bancă: Jovanovski – Burlacu, N. Ross, Hadnagy. Antrenor: Eugen Neagoe.

ACS Poli Timișoara: Straton – Străuț, Cânu, Șeroni, Raț – Haruț (42 Bîrnoi), Vașvari – Munteanu (62 Ciucur), Roman, Maxi Oliva (79 Enescu) – Drăghici. Pe bancă: Smaranda – Oprea, Velcotă, Zaluschi. Antrenor: Adrian Neaga.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.