Spitalul Judeţean Timişoara caută manager

Spitalul Judeţean Timişoara caută manager

0
DISTRIBUIȚI

spitalul judetean

Pe pagina oficială a Spitalului Judeţean Timişoara a fost publicat anunţul pentru organizarea concursului de manager al celei mai mari unităţi spitaliceşti din zona de vest a României.


Acesta ar fi trebuit să aibă loc în toamnă, dar a fost amânat ca urmare a schimbărilor intervenite în consiliul de administraţie al unităţii. Atunci, Ministerul Sănătăţii l-a numit intermiar pe funcţie, până la organizarea unui nou concurs, pe managerul spitalului aflat pe funcţie, Marius Craina. Oficial, mandatul de „plin” pe funcţie pentru Craina a expirat în luna decembrie a anului trecut, el având un mandat de patru ani. El s-a mai aflat o dată în postura de interimar până când a obţinut mandatul respectiv.

Conform anunţului publicat, concursul are loc în perioada 20 iunie – 11 iulie. Vor fi două etape, prima presupune verificarea documentaţiei şi îndeplinirea condiţiilor necesare pentru acest post, cea de a doua va presupune prezentarea unui plan de management şi susţinerea acestuia în faţa unei comisii de specialitate. Afişarea rezultatelor este programată pe 6 iulie. Prima probă este eliminatorie.

Data limită pentru depunerea dosarelor este 20 iunie. Cel mai important candidat este chiar actualul manager, Marius Craina, el este aşteptat să-şi depună dosarul pentru obţinerea unui nou mandat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.