Turiști din toată lumea, curioși să doarmă în bungalouri pe Dunăre, în...

Turiști din toată lumea, curioși să doarmă în bungalouri pe Dunăre, în primul sat plutitor din România, realizat în Banat FOTO

2
DISTRIBUIȚI
<


div class="press-in-article" style="margin-left: auto; margin-right: auto; text-align: center; margin-top: 5px; margin-bottom: 5px; " id="press-891547724">

sat plutitorToate cele 15 bungalouri realizate pe Dunăre, în Banat, în primul sat plutitor din România, sunt închiriate în minivacanța de 1 Mai, turiști din toată lumea fiind curioși să doarmă în case suspendate deasupra apei.

Prima stațiune exotică din România, realizată în localitatea Berzasca, din județul Caraș-Severin, atrage turiști ca un magnet. Doar anul trecut, aproximativ 4.000 de vizitatori din toate colțurile lumii s-au cazat în căsuțele suspendate deasupra Dunării.

Administratorul satului lacustru “Complex Egreta”, Stana Liubimirescu, ne-a declarat că în minivacanța de 1 Mai, toate bungalourile sunt închiriate, ultima rezervare fiind realizată în luna decembrie a anului trecut.

“În toate weekend-urile, până în toamnă, cele 15 căsuțe suspendate vor fi ocupate. Pentru minivacanța de 1 Mai, ultimele rezervări s-au făcut în luna decembrie, iar pentru cazările începând cu data de 1 iunie, din septembrie – octombrie anul trecut. Până la data de 1 iunie, o noapte de cazare într-un bungalou costă 250 lei, cu mic dejun inclus, iar după 1 iunie și până în 15 septembrie – 300 de lei”, a explicat Stana Liubimirescu.

Fiecare căsuță este compusă dintr-un dormitor la etaj, o sufragerie dotată cu un colțar extensibil, televizor, baie cu cabină de duș, o terasă de 16 mp la Dunăre, cu șezlonguri, iar ca facilități – internet gratuit, aer condiționat și cablu tv. Capacitatea maximă de cazare într-o căsuță este doi adulți și doi copii.

De asemenea, pe ponton se află o zonă de relaxare și o terasă cu 14 mese. În cadrul complexului a fost realizată și o bucătărie, iar turiștii pot servi doar mâncăruri tradiționale zonei, precum ciorbă sau alte preparate din pește.

“Complexul «Egreta» este un proiect unic în Europa, fiind şi prima staţiune lacustră din România. Investiţia a fost derulată cu fonduri de la Uniunea Europeană. Au fost astfel finalizate şi îşi asteaptă oaspeţii 15 căsuţe suspendate pe piloni deasupra Dunării, un lung ponton fiind legătura lor cu malul românesc al fluviului. Dezvoltatorul proiectului a dorit să pună în valoare frumuseţea Clisurii Dunării, într-o locaţie deosebită, cu multe atracţii în imediata apropiere. Turiştii sunt invitaţi să se bucure de priveliştea superbă a Dunării, încojuraţi de apa ei şi departe de agitaţia cotidiană”, explică administratorii satului plutitor, pe site-ul “Complexul Egreta”.

Prima stațiune exotică din România a fost finalizată în toamna anului 2016 și a funcționat pe tot parcursul anului precedent, oamenii fiind foarte interesați să se cazeze în bungalouri pe Dunăre.

“Aproximativ 4.000 de turiști au fost anul trecut cazați. Oamenilor le place senzația de a sta pe terasă și sub ei să fie Dunărea, este mult mai mare liniștea, nu ai vecini, pescarii apreciază că stau pe șezlong și pot pescui. Vin turiști din Spania, Germania, Franța, SUA, Canada, Australia, Italia. Din România vin oameni din toată țara, cei mai mulți din partea Moldovei și din București”, a declarat Stana Liubimirescu.

Administratorul satului lacustru din localitatea Berzasca și-a propus să mai realizeze încă 15 căsuțe suspendate deasupra Dunării, în cadrul Complexului “Pelicanul”, dar și un restaurant. Lucrările la restaurant ar urma să înceapă în toamna acestui an, iar la bungalouri, anul viitor, și ar urma să fie finalizate cel mai devreme în anul 2021.

“Ne propunem și să cumpărăm niște bărci cu motor, pentru ca turiștii să se poată plimba pe Dunăre. Valoarea Complexului Egreta se ridică la suma de 600.000 de euro, dintre care 200.000 bani europeni. Celălalt complex, format tot din 15 căsuțe, va costa cam tot atât”, a mai precizat Stana Liubimirescu.

2 COMENTARII

  1. DAR CHILLERUL DE LA AERUL CONDITIONAT FACE TOTI BANII.
    E MONTAT IMPECABIL. ARATA DE PARCA AR PLECA LA VALE.
    DEGEABA OAMENI BUNI, NE TINEM CA SUNTEM DESTEPTI CA DAM CU MUCII IN FASOLE CAM TOT TIMPUL.
    EU UNUL NU DOAR CA NU LE PLATEAM MONTAJUL LA AERUL CONDITIONAT; LE MAI LUAM SI SCULELE SI II TRIMETEAM ACASA IN SLAPI PE MESERIASII CU CLIMA.
    IM REST DUMNEZEU CU MILA SI CU BICIU PE NOI.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.