Noul videoclip al proiectului Timișoara Gospel Project poartă numele de Your Love Remains, melodia fiind inclusă în albumul Songs of deliverance, material discografic care a fost lansat la sfârșitul anului trecut printr-un concert grandios desfășurat în incinta Filarmonicii Banatul.
Timişoara Gospel Project este un proiect coral ieșit din tipare, o aventură muzicală pusă în slujba unui scop caritabil, care adună amatori de toate vârstele şi ocupaţiile, de orice etnie și confesiune sau fără apartenență religioasă, dar având cu toţii în comun “muzica în sânge şi un strop de nebunie” și dorința de a susține o cauză bună. Iniţiat ca proiect informal în 2005 de dirijorul german Dominic Samuel Fritz, Timişoara Gospel Project a evoluat de la un workshop de week-end și un mic concert într-o biserică, cu zece coriști și un pian, la spectacole grandioase şi la lansarea unui material discografic inedit, Songs of Deliverance.
Materialul discografic produs şi mixat de Cornel Olar reuneşte un band rock eclectic, cinci muzicieni profesionişti excepţionali, Eduard Bogdan (pian, clape), Johnny Kui (chitări), Daniel Kui (chitară bass), Emi Kui (tobe), Petre Ionuţescu (trompetă). Inima albumului este un cor de 80 de corişti amatori de un entuziasm debordant şi molipsitor. Din rândul corului sunt şi solistele albumului – “toate cu voci de vedete internaţionale”, cum s-a mândrit dirijorul: Alexandra Şari, Vera Ciocan, Ana Kui, Mona Şianţiu, Amalia Iordache şi Cornelia Sărăcuţi.
Odată cu lansarea acestui videoclip, cei de la Timișoara Gospel Project îi invită pe toți cei interesați la o nouă aventură. „Asociața Culturală Tgp vă invită, în colaborare cu oamenii faini de la PLAI, la o nouă aventură, la proiectul cultural cel mai tare al anului! Punem la cale un spectacol uriaş în aer liber pe malul Begăi, cu muzică, dans, barje, bărci, video-mapări… şi 100 de drone luminate! Şi tu? Cânţi cu noi pe scenă! Ce cântăm? Muzică compusă în special pentru acest spectacol! Eşti gata să te arunci în apă rece cu noi? Înscrie-te aici “, spun reprezentanții TGP.