Alertă în județul Timiș, după ploile abundente. Pompierii intervin în case inundate....

Alertă în județul Timiș, după ploile abundente. Pompierii intervin în case inundate. Prefectul merge în zona afectată UPDATE Ape dezlănțuite și în Caraș-Severin

0
DISTRIBUIȚI

Ploile abundente care au căzut de dimineață în tot județul Timiș încep să lase urme. Potrivit unei informări a Inspectoratului pentru Situații de Urgență Banat al județului Timiș, o adevărată desfășurare de forțe s-a pus în mișcare, în această seară. Astfel, ”începând cu ora 17, Inspectorul șef, împreună cu prefectul județului Timiș, se deplasează în comuna Pietroasa, sat Poieni”, spun reprezentanții ISU. Deși nu se știe deocamdată cât este de afectată zona respectivă, pompierii au fost deja solicitați să intervină acolo la o casă inundată.


Cel puțin cinci subofițeri ai stației de la Făget au ajuns la fața locului, cu echipament de specialitate, printre care și o motopompă.

În plus, de la Detașamentul de pompieri Lugoj au plecat spre Făget două echipaje compuse din câte trei subofițeri fiecare, precum și o autospecială de prima intervenție, o motopompă, o autospecială APCAROMAN și o motopompă.

În plus, sunt pregătite pentru intervenție și două autocamioane cu câte trei subofițeri, dotate cu motopompe și electropompe, care ar putea pleca spre Pietroasa dacă va fi cazul.

UPDATE Potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență Caraș-Severin, zece case din satul Cornișoru, comuna Băuțar, au fost inundate, în această seară, din cauza scurgerilor de pe versanți care au colmatat rigolele la câteva podețe. Mai mulți pompieri și voluntari au intervenit la fața locului. “Trei case au fost înconjurate de apă și locatarii au rămas blocați. Persoanele au putut părăsi casele după decolmatarea rigolelor și retragerea apei”, arată ISU Caraș-Severin.

De asemenea, din cauza ploilor torențiale, mii de persoane din mai multe localități au rămas fără energie electrică. Este vorba de localnicii din comuna Ramna, satele Valeapai, Remetea, Scăiuș, Duleu, Vermeș, Ersig, Ocna de Fier și Dognecea. Totodată, un copac a căzut pe carosabil, pe DN 57B, la intersecție DN 6 cu comuna Iablanița, iar un sens de mers a fost blocat.

Foto: arhivă

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.