Bărbat ucis pe trecerea de pietoni de un șofer băut

Bărbat ucis pe trecerea de pietoni de un șofer băut

0
DISTRIBUIȚI

Sfârșit crunt pentru un bărbat în vârstă de 44 de ani, care și-a dat ieri ultima suflare, după ce a fost izbit de o mașină pe trecerea de pietoni.


Tragedia a avut loc noaptea trecută, în Arad.

Întâmplarea s-a petrecut pe Calea Iuliu Maniu, pe trecerea de pietoni din faţa Colegiului Naţional de Informativă. Conform news.ro, șoferul autoturismului consumase băuturi alcoolice. De altfel, în urma alcooltestului, valoarea rezultată a fost pozitivă, de 0,06 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În urma impactului, victima a fost proiectată 30 de metri, pe asfalt. Tot același loc a fost în trecut scena unui alt accident similar. Locuitorii din zonă cer limitarea vitezei, de teamă să nu fie implicați în accident copiii care merg către școala din apropiere.

La sosirea echipajului SMURD, victima era în stare de inconştienţă, cu răni grave. Manevrele de resuscitare aplicate nu au dat rezultate, astfel că medicii au declarat decesul. Conform polițiștilor, șoferul circula cu viteză. O parte dintre lucrurile victimei au fost găsite la o distanță de 50 de metri de la locul accidentului.

Șoferul de 28 de ani este cercetat pentru uciderea din culpă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.