Camera de Comerţ Timiş, parteneriat cu cel mai mare organizator de expoziţii...

Camera de Comerţ Timiş, parteneriat cu cel mai mare organizator de expoziţii din Grecia

0
DISTRIBUIȚI

Firmele bănăţene vor putea să participe la acţiunile promoţionale ale Hellexpo, cel mai mare organizator de expoziţii din Grecia. Acordul de colaborare între aceştia şi CCIAT va fi semnat în luna noiembrie şi urmează unei vizite care a avut loc la Salonic în urmă cu câteva zile.

La începutul acestei luni, Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timiş a desfăşurat o misiune economică multisectorială în Grecia.


Delegația de afaceri timișeană a fost formată din reprezentanți ai 10 firme membre, fiind condusă de președintele executiv al Camerei, Florica Chiriţă. Scopul principal al evenimentului a fost întâlnirea cu reprezentanţii Tif Helexpo Salonic, una din cele mai importante instituții din Grecia care organizează zeci de târguri internaționale anuale, pavilioane naționale în străinătate, conferințe și evenimente culturale și gestionează Centrele Internaționale de Expoziții și Congrese din Salonic și din Atena.

Întâlnireaa a apărut ca urmare a misiunii economice a CCIAT la Salonic, în august 2017, cât și datorită participării a numeroase firme timișene la târgurile internaționale sectoriale, organizate de Helexpo la Salonic și Atena, la care agenții economici au beneficiat de gratuități și facilități prin Programul „Hosted Buyers” al guvernului elen.

Discuțiile purtate acum au vizat încheierea unui Acord de Parteneriat care prevede participarea pe bază de reciprocitate a firmelor românești și grecești la manifestări expoziționale în Grecia și respectiv Timișoara.

Documentul va fi semnat la Salonic, în luna noiembrie 2018, în cadrul Târgului Internațional de Turism, unde firmele timișene din domeniu au fost invitate să participe cu stand regional.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.