Cea mai mare expoziție din domeniul agriculturii, cu peste 150 de participanți,...

Cea mai mare expoziție din domeniul agriculturii, cu peste 150 de participanți, își deschide porțile la Timișoara

0
DISTRIBUIȚI

Unul dintre cele mai aşteptate evenimente expoziţionale din Timişoara, Banat Agralim, îşi deschide porţile atât pentru publicul larg, cât şi pentru cel profesionist. Timp de trei zile vor fi o serie de acţiuni specializate, dar şi demonstraţii de dresură canină şi concursuri hipice. La această ediţie nu lispeşte nici o tombolă pentru vizitatori. Accesul la expoziţie este liber. Expoziția își deschide porțile pentru marele public, vineri, 8 iunie, ora 10.00, în Campusul Universităţii de Stiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului Timişoara, din Calea Aradului nr.


119. Banat Agralim se desfășoară în perioada 8 – 10 iunie și este organizată de Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului „Regele Mihai I al României” din Timișoara, sub egida Ministerului Cercetării și Inovării, în parteneriat cu Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, Consiliului Judeţean Timiş și Primăria Municipiului Timișoara.

Manifestare reunește peste 150 de expozanți din țară și străinătate – producători, distribuitori, fermieri, reprezentanțe în România ale unor branduri renumite, firme, meșteșugari, organizații și instituții de profil, care își prezintă produsele și serviciile din domeniul agro-alimentar, creșterea animalelor, producerea și distribuția de mașini și utilaje agricole și horticole, alimentație publică, măsurători terestre și cadastru, altele.

Tematica Expo Banat Agralim vizează promovarea şi evidenţierea performanţelor din domeniile: agricultură, creșterea animalelor, industrie alimentară și ambalaje, produse ecologice, cinegetică, cercetare-inovare-extensie universitară-finanțare, produse tradiționale.

Pe durata celor trei zile, publicul profesionist va putea participa la demonstrații „în câmp” cu mașini și utilaje agricole, prezentări de firmă și produs, seminarii cu tematică specifică. Pentru publicul larg, se organizează concursuri de echitație și dresaj canin, show-uri gastronomice, momente artistice, tombolă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.