Margareta a împlinit recent 100 de ani și este una dintre puținele persoane din județul Timiș care au ajuns la această vârstă frumoasă. Secretul? „Mi-a plăcut viața așa cum a fost, cu bune și cu rele. Și mișcarea”.
Pe Margareta Zaluțchi am găsit-o în micul apartament din Timișoara în care locuiește de 31 de ani, aflat în zona Iosefin, la casă, într-o curte comună. Imediat ce pășim în micul hol care duce spre camera sa, ne lovește un miros de trandafiri și alte flori parfumate. Câteva buchete uriașe din flori, în diferite culori, sunt așezate într-un colț al camerei.
„Am văzut la televizor cum cineva care a împlinit 100 de ani a primit cadou 100 de trandafiri. Chiar mă gândeam dacă o să primesc și eu atâtea flori, mi-am dorit mult. Și am primit”, ne povestește, zâmbind, doamna Margareta. Timișorencei i s-au oferit nu doar unul, ci două astfel de buchete de trandafiri din partea persoanelor dragi: unul alb și unul roșu, iar sufletul i se umple de fericire când se gândește că atât de multă lume nu a uitat-o și i-a făcut o bucurie la împlinirea frumoasei vârstei de 100 de ani.
Un secol de viață în care Margareta Zaluțchi a strâns o mulțime de amintiri care i-au rămas bine întipărite în minte. Unele frumoase, altele puțin mai triste, însă, cu optimism, a trecut cu bine peste toate greutățile vieții. „Mereu i-a plăcut să fie cochetă”, o laudă o nepoată care o ajută la cumpărături. De restul, femeia se ocupă singură: își gătește în fiecare zi, iar casa este mereu curată.
De altfel, doamna Margareta, deși are un secol de viață, nu uită să se vopsească frecvent pentru a acoperi firele albe de păr. A stat de vorbă cu noi îmbrăcată într-o cămașă cu buline și o fustă, iar la gât purta un lanț din perle albe.
A format generații de oameni
Margareta Zaluțchi și-a dedicat mai mult de jumătate din viață profesiei de dascăl. A fost educatoare, astfel că, de-a lungul anilor, a îngrijit și format generații de prichindei. Pe toți îi numește „copiii mei” atunci când, cu nostalgie, răsfoiește un album cu poze vechi și atinge cu degetul imaginile cu grupele de micuți care i-au trecut prin mâini. Doamna Margareta are un mare regret: că nu a avut copii, că nu are un urmaș. Astfel, acum, la bătrânețe, îi sunt alături doar neamuri din partea soțului și vecinii.
Însă inima îi tresare de fericire când vede o fetiță de câțiva anișori care locuiește în curtea comună, cu care deseori se joacă. „O știu de când s-a născut. Îmi sunt atât de dragi copiii. Și eu am iubit copiii, dar și copiii m-au iubit pe mine. Îmi pare rău că n-am avut copii, eu am vrut să înfiez, dar soțul n-a dorit”, ne spune Margareta Zaluțchi.
Femeia este mai în vârstă decât România Mare: s-a născut la data de 8 iunie 1918 într-un sat din județul Sălaj. Provine dintr-o familie cu nouă frați, șapte băieți și două fete, dintre care doi au murit în copilărie, iar unul după ce a împlinit vârsta de 19 ani, din cauza unor probleme de sănătate. Doamna Margareta a terminat opt clase și s-a angajat ca educatoare. La vârsta de 17 ani s-a măritat pentru prima dată, însă soțul i-a murit pe front peste doar câțiva ani. Între timp, a fost repartizată în Timiș și a predat în mai multe sate din județ. „Am plecat din județul Sălaj pentru că am vrut să câștig eu banii mei, nu să-mi dea neamurile”, povestește Margareta Zaluțchi.
În final, a ajuns la Pustiniș, unde l-a cunoscut pe cel de-al doilea soț, învățător și director al școlii din localitate, cu care s-a măritat la vârsta de 28 de ani.
Însă, pe când avea 54 de ani, și cel de-al doilea soț al doamnei Margareta a murit în urma unui infarct, iar femeia n-a mai dorit să se căsătorească. Astfel, de 41 de ani locuiește singură. „Acum 31 de ani m-am mutat la Timișoara, când s-a putut m-am mutat la oraș. Acum mă gândesc câteodată și îmi pare rău: de ce am venit eu la oraș? Eu m-am înțeles foarte, foarte bine cu poporul, nu am avut niciodată probleme. Am avut grădină la sat, casă, pământ. Am avut oameni cumsecade în sat, care nu m-au uitat. Nu m-am rupt de Pustiniș, în fiecare an merg la mormântul soțului. Au murit toate neamurile, nu mai am pe nimeni. Doar eu am împlinit 100, rotund, fain”, spune doamna Margareta.
„Mi-a plăcut viața așa cum e”
Femeia din Timișoara ne povestește că nu s-a gândit niciodată că va împlini un secol de viață și crede că doar Dumnezeu a vrut ca ea să trăiască atât de mult. „Nu m-am gândit că voi ajunge la vârsta asta. Mie mi-a plăcut viața așa cum e. Au fost și momente grele, m-au durut, dar peste un timp, eu am râs. Așa am fost întotdeauna. M-am bucurat de viață”, ne explică, zâmbind, Margareta Zaluțchi.
Fosta educatoare are și o sănătate de invidiat la cei 100 de ani proaspăt împliniți. Poartă ochelari foarte rar, se poate deplasa singură și se îngrijește singură. În schimb, se plânge de faptul că își mai pierde echilibrul și are câteva afecțiuni la inimă și la stomac. De asemenea, cu auzul stă mai slab, însă ne explică faptul că “dacă mi se vorbește rar, așa cum făceam eu cu copiii, atunci aud. Dar eu nu prea am nevoie de ajutor, sunt foarte descurcăreață. Eu fac tot în casă, nu-mi place să mă ajute cineva pentru că mă simt tot timpul datoare. Câteodată mi-e rău, alteori mi-e bine”.
Doamna Margareta consideră că și mișcarea are un rol important, astfel că reprezintă unul dintre secretele longevității. „Eu nu stau, mereu fac câte ceva în casă și acum”, detaliază femeia, care a iubit dansul încă din tinerețe și a făcut astfel de cursuri cu copiii cărora le-a predat.
De asemenea, Margareta Zaluțchi este și un om foarte credincios. Până acum câțiva ani, mergea în fiecare duminică la o biserică catolică din zonă, pentru a se ruga. Acum ajunge mai rar, din cauza problemelor de sănătate, dar nu uită să se roage la Dumnezeu. „Eu am fost mereu religioasă, așa m-au educat părinții. Mi-a spus o rudă de-a mea că tu o să trăiești 100 de ani, pentru că te rogi mult. Dacă este adevărat, atunci îi mulțumesc lui Dumnezeu. Doar Dumnezeu m-a ajutat să ajung la vârsta asta”, consideră femeia.
Doamna Margareta își ocupă timpul citind, vorbind la telefon cu persoanele dragi sau uitându-se la televizor, astfel că este la curent cu tot ce se întâmplă în politica românească, și nu numai. De asemenea, îi place să gătească, așa că aproape zilnic pregătește două preparate pentru că “sunt foarte sensibilă la mâncare și eu îmi fac doar ce îmi place”.
De-a lungul vieții, femeia de 100 de ani spune că niciodată nu a făcut excese: nu a fumat niciodată, nu a băut alcool, iar cafea consumă mai rar. „Nu am exagerat nici cu zahărul, nici cu grăsimea. Nu-mi vine să cred că eu am 100 de ani. Să nu credeți că a trecut repede, nu a fost doar bucurie, ci și necazuri și boală. Am prins și Al Doilea Război Mondial. M-am obișnuit singură, de 41 de ani locuiesc singură, de când a murit soțul”, explică Margareta Zaluțchi.
Timișoreanca spune, însă, că are un mare regret. Și anume, acela că nu a făcut mai multă școală, că „nu am învățat mai mult, totdeauna îmi pare rău, dar așa au fost vremurile atunci”. A avut ambiție de a termina măcar liceul de-a lungul anilor și povestește că a muncit mult să-l poată absolve. De asemenea, doamna Margareta consideră că în viață este „mare lucru să fii om”.
„Foarte frumoasă a fost viața asta, am fost tânără și eu. Când ești tânăr, nu te împiedică nimic să faci, faci tot ce poți și vrei”, ne povestește Margareta Zaluțchi, în timp ce deapănă amintiri din perioada în care oferea cursuri de dans sau teatru și admiră fotografiile din tinerețe, păstrate într-un album.
„Mă uit foarte rar la poze, câteodată mai plâng și mă gândesc la ce a fost. Dar asta este menirea noastră, ne-am născut, dar trebuie să și murim.
Nu m-am gândit niciodată și eu nici acum nu pot să cred că am 100 de ani. Totuși, nu a fost ușor, nu a fost neted drumul până aici, ci a fost și cu piatră, a trebuit să pășesc pe bolovani, dar am trecut cu bine peste tot, slavă Domnului. Când sunt supărată, mă rog și trece”, spune, simplu, doamna Margareta.
Foto: Virgil Simonescu
