Liviu Dragnea, condamnat la închisoare cu executare în dosarul angajărilor de la...

Liviu Dragnea, condamnat la închisoare cu executare în dosarul angajărilor de la DGASPC Teleorman

0
DISTRIBUIȚI

Liviu Dragnea, președintele PSD și președinte al Camerei Deputaților, a fost condamnat la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare, pentru instigare la abuz în serviciu, în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman.


Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nu este definitivă și poate fi atacată cu apel. În același dosar, fostul președinte al Consiliului Județean Teleorman a fost achitat de acuzația de instigare la fals intelectual. Vă reamintim că Liviu Dragnea mai are o condamnare de doi ani de închisoare, de această dată cu suspendare, în „dosarul Referendumului”, care a fost contopită cu sentința de azi.

Floarea Alesu, fost director general al DGASPC Teleorman, a fost condamnată de Înalta Curte la 3 ani, 7 luni şi 20 de zile de închisoare cu executare în același dosar. Alte condamnări în dosar: Rodica Miloş, fost director executiv adjunct al DGASPC Teleorman – 3 ani de închisoare cu suspendare, sub supraveghere cu un termen de încercare de 5 de ani; Olguţa Şefu – 3 ani închisoare cu suspendare, cu un termen de încercare de 5 ani pentru abuz în serviciu; Ionel Marineci, abuz în serviciu, 3 ani cu suspendare sub supraveghere cu un termen de încercare de 5 ani; Valentina Mirela Marica – 3 ani de închisoare cu suspendare cu un termen de încercare de 5 ani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.