Primul festival de bere artizanală din Timișoara, gata de start

Primul festival de bere artizanală din Timișoara, gata de start

0
DISTRIBUIȚI

Mai sunt doar câteva zile până la prima ediție a primului festival de bere artizanală din Timișoara. TmCBF sau Timișoara Craft Beer Festival se va desfășura în weekendul 15-17 iunie 2018 în ParculRozelor.

20 de microberării artizanale și doi producători de cidru craft de pe tot teritoriul României se reunesc la Timișoara în cel mai ambițios proiect de până acum din țară. Printre cele mai cunoscute branduri de bere craft prezente la festival se numără Ground Zero, Hop Hooligans Deranj sau Sikaru – toate din București, Klausen Burger și Bere a la Cluj din Cluj-Napoca, 1717 (Sibiu), Nemțeana (Piatra Neamț), One Beer Later (Buzău) și producători locali precum Bereta sau Clinica de Bere.


Vor participa și berării cu tradiție în zona artizanală, precum Csiki Sor sau Zăganu, dar și cele mai noi microberării din țară, care își vor lansa brandul chiar la acest festival.

Meniulva fi completat de street food, care încearcă să cuprindă toate gusturile, de la mâncare mexicană sau asiatică, la deserturi și burgers sau specialități vegetariene. Iar scena muzicală va fi asigurată de Blazzaj, The Case, Monokrom și Karpov not Kasparov, completați de o serie de DJ locali, care vor pregăti seturi de muzică pe vinil: K-lu, Calibro 45, Angel, jWho:Ratio, Colin Klix,Rapala, OCVCP.

În perimetrul festivalului se vor regăsi și Bike repair, workshops, kids zone, barber shop și o zonă de lounge. Organizatorii evenimentului sunt Bibliotheka & Bereta TM, cu susținerea Primăriei Municipiului Timișoara. Evenimentul se va desfășura între orele 16.00 și 23.00 (vineri, 15 iunie) și 12.00 – 23.00 (sâmbătă și duminică), iar intrarea este liberă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.