Surpriză la antrenamentele lui ACS Poli. Unul dintre cei mai promițători juniori...

Surpriză la antrenamentele lui ACS Poli. Unul dintre cei mai promițători juniori plecați de la Timișoara se pregătește sub comanda lui Ganea FOTO

0
DISTRIBUIȚI

ACS Poli are și probleme administrative grave și încă nu are lotul pentru Liga a II-a complet conturat. Astăzi însă la antrenamente a apărut o surpriză. Sub comanda lui Ionel Ganea s-a pregătit și mijlocașul Vlad Dragomir, care s-a despărțit de Arsenal vara aceasta.

Plecat în 2015, nu fără scandal de la Timișoara, Vlad Dragomir a revenit, cel puțin pentru a se pregăti, la ACS Poli. Ionel Ganea a refuzat să facă vreun comentariu legat de prezența talentatului mijlocaș. Acesta plecase la Arsenal, club care plătise timișorenilor în cele din urmă grila de formare a jucătorului. Londonezii și jucătorul ajuns acum la vârsta de 19 ani nu s-au înțeles pentru un nou contract și Dragomir a devenit liber.

Vlad Dragomir s-a pregătit azi sub comanda lui Ganea, care încă așteaptă jucători. ”Suntem in discuții cu câțiva jucători, foarte mulți dintre ei așteaptă să negocieze cu echipe de afara, dacă nu, vor veni”, a precizat Ionel Ganea.

”E o echipă nou promovată, o formație cu tradiție in fotbalul românesc, niciun meci nu va fi câștigat dinainte”, a spus tehnicianul despre debutul lui ACS Poli pe terenul Farului (3-5 august). Acesta a comentat și plecarea lui Artean, la Viitorul. ”Nu ne puteam opune, vorbim de o echipă de top, și dorința jucătorului era de a ajunge la o echipă de Liga I.


Nu puteam să-l impiedicăm. Incercăm să acoperim acest post”.

ACS Poli nu i-a mai păstrat pe trialiștii Joel Ikon Yuh și Pierre Semudenge-Mudjene. Nici Alex Baranyi (ex-Ghiroda) nu a rămas, jucător care ar primi un salariu mai mare in Liga a IV-a la Fortuna Becicherecu Mic decât la divizionara secundă.

”Mai avem zile să urmărim juc. Sper ca in timp cât mai scurt să ne ințelegem cu ei”, a precizat și Ovidiu Petre, directorul sportiv al lui ACS Poli.

Cu timișorenii se mai pregătesc spaniolul Marc Enriquez de la Rosa și Daniel Stan, un fundaș de 19 ani care a fost împrumutat de Luceafărul la Bihorul Beiuș. Cu prima echipă s-a pregătit și Alex Popovici, care nu semnase o înțelegere diminuată pentru nivelul B-ului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.