Printre cele mai de seamă lucrări realizate în Banat în secolul al XVIII-lea, în timpul stăpânirii habsburgice, se numără amenajările hidrografice făcute pe cursul râurilor Bega şi Timiş. Scopul acestora a fost câştigarea unor noi terenuri agricole prin evitarea inundaţiilor şi canalizarea unei bune porţiuni a râului Bega, astfel încât acesta să poată fi navigabil.
Pentru realizarea acestui complex sistem hidrotehnic pentru gospodărirea apelor, curtea vieneză l-a trimis în Banat pe vestitul inginer valon Maximilian Fremaut, care absolvise studii de inginerie la Leyden, oraş în se afla una din cele mai mai importante universităţi din Ţările de Jos, lucrând apoi ca hidrotehnician la Bruxelles. Ajuns în Banat, devenit provincie imperială, Fremaut a început să perfecţioneze lucrările de canalizare ale râului Bega începute în timpul guvernatorului Florimund de Mercy, care l-au transformat într-o arteră navigabilă, asigurând legături cu căile navigabile ale Europei centrale şi cu capitala imperiului.
În 1757, Fremaut a proiectat sistemul de regularizare a debitelor hidrografice Timiş-Bega prin construirea unui canal de derivaţie lung de 9 kilometri şi a unei ecluze la Coştei, pe râul Timiş. Barajul deversor de pe Timiş are în partea superioară o lungime de 130 de metri şi o înălţime de peste zece metri. Cele două râuri erau astfel legate într-un loc în care cursul lor se apropie cel mai mult, prin intermediul canalului apa putând fi dirijată în aşa fel încât debitul râului Bega să fie constant şi să permită permanent navigaţia. Dacă pe râu se aduna un surpuls de apă, acesta era dirijat în Timiş, prin intermediul ecluzei proiectate la Topolovăţu Mic. Această grandioasă lucrare, numită de contemporani „o operă frumoasă şi folositoare”, a fost începută în 1759 şi terminată un an mai târziu, în 1760, fiind extrem de importantă şi pentru protejarea oraşului Timişoara de inundaţii.
După mai bine de două secole şi jumătate de la realizarea acestui grandios proiect, sistemul conceput de inginerul Fremaut continuă să fie unul de cea mai mare importanţă pentru bazinul hidrografic Timiş-Bega din zona de câmpie, dând posibilitatea controlării viiturilor de pe râu şi a protejării oraşului Timişoara şi a altor localităţi de inundaţii.
Casa-stăvilar, un monument de arhitectură industrială unic în România
Pentru reglarea debitelor râului, în 1758 a fost construit un stăvilar la Coştei, care este şi astăzi în funcţiune. Refăcut în anul 1860 după inundaţii de proporţii care avuseseră loc cu un an înainte, ele este un monument de arhitectură industrială unic în România. Iniţial, închiderea sau deschiderea stăvilarului se făcea manual, prin mecanisme foarte complicate care erau montate în interiorul casei, dar la ultima renovare făcută în urmă cu mai bine de un deceniu, s-a renunţat la acest sistem, fiind introdus unul electric.
A fost păstrat însă şi vechiul sistem mecanic, mai ales pentru importanţa sa istorică dar şi pentru că el este unul funcţional în cazul în care sistemul electric devine nefuncţional din cauza vreunei pene de curent.
Stăvilarul de la Topolovăţ continuă să fie, la rândul lui, în funcţiune, aici fiind reglat debitul râului Bega înainte de a ajunge la Timişoara, iar importanţa casei-stăvilar de la Coştei va fi sporită în momentul în care canalul Bega va redeveni navigabil.
