”Cântecele aerului”, o nouă incursiune în tainele cavalului cu Bean MC și...

”Cântecele aerului”, o nouă incursiune în tainele cavalului cu Bean MC și Andrei Maxim, la Teatrul Național. Toate locurile la modulul doi al Atelierului Identitate, ocupate

0
DISTRIBUIȚI

”Cântecele Aerului”, cel de-al doilea modul al Atelierului Identitate, un proiect al Teatrului Național din Timișoara, împreună cu Subcarpați și Asociația Timișoara Capitală Culturală Europeană, se va desfășura începând de mâine, la TNTm.


Toate cele 25 de locuri puse la dispoziție de organizatori s-au ocupat în primele 72 de ore de la anunțul inițial, făcut la începutul lunii trecute.

Cel de-al doilea modul al Atelierului Identitate este programat în perioada 2-6 iulie 2018, în foaierul Sălii 2 și în Parcul Civic, zilnic între orele 17.00 și 19.00.

Bean MC, de la Subcarpați, sau Marius Andrei Alexe, alături de Andrei Maxim, îi va iniția pe participanți în tainele unui instrument românesc extraordinar, cavalul. ”Participanții redescoperă folclorul autentic și bucuria redescoperirii unor sensuri profunde ale propriei identități prin intermediul cavalului”, spun reprezentanții teatrului timișorean, într-un comunicat de presă emis astăzi.

”Primul modul al Atelierului Identitate a avut o evoluție extraordinară și a construit în jurul său o comunitate reunită în jurul cavalului, formată atât din cei 25 de participanți, veniți din România (Timișoara, București, Oradea, Arad, Cluj, Constanța), Marea Britanie și Danemarca, cât și dintr-un mare număr de susținători online”, se mai arată în comunicatul de presă al TNTm.

Atelierul Identitate face parte din proiectul Teatrului Național din Timișoara pentru anul 2021 și este parte integrantă din Programul Cultural 2018, bid book TM 2021.  Partenerul oficial al proiectului este Asociația Timișoara Capitală Culturală Europeană.

Foto: Adrian Pîclișan

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.